Felix Terra – 900 de ani de istorie într-o expoziţie

De Veronica Bursaşiu
Felix Terra – 900 de ani de istorie într-o expoziţie
Evenimentul a avut loc joi şi a fost ocazionat de sfârşitul Anului Jubiliar dedicat Sfântului Ladislau.

Episcopia Romano-Catolică de Oradea a beneficiat de o extraordinară posibilitate, și anume aceea de a prezenta într-un cadru ales mărturiile unei spiritualități deosebite, concretizată pe parcursul a peste 900 de ani prin obiecte de artă bisericească excepţională.

„Toate acestea vorbesc despre o manifestare puternică a credinţei catolice în rândul credincioşilor de pe meleagurile bihorene, aceştia căutând în exprimarea lor forme, pe care astăzi le admirăm drept capodopere ale creaţiei artistice. Păstrarea, promovarea, transmitera valorilor moștenite de la marii noștri înaintași, precum și importanța făuririi de noi valori a fost laitmotivul prelegerilor susținute de distinse personalități cu ocazia vernisării expoziției Felix Terra – Istorie și artă ecleziastică în Episcopia Romano-Catolică de Oradea la Muzeul Național de Istorie al României din București”, spune Cristian Micaci, consilier pastoral, responsabil cu mass media la Episcopia Romano-Catolică Oradea. Expoziţia a fost organizată la invitaţia Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Întoarcerea către ţară

La vernisaj, directorul general al muzeului gazdă, Ernest Oberländer-Târnoveanu a evidențiat faptul, că rar i-a fost dat să experimenteze o astfel de deschidere și promptitudine, precum a întâlnit în caul episcopului de la Oradea și a colaboratorilor săi în realizarea acestei expoziții, care se desfășoară sub semnul firescului, a normalității. Expoziția vernisată joi face parte dintr-un proiect mai amplu și de lungă durată al MNIR, prin care se dorește „întoarcerea către țară” cu mottoul “cu toții împreună”, a mai adăugat Ernest Oberländer-Târnoveanu. Prin acest proiect doresc să ofere posibilitatea bisericilor, comunităților minoritare să expună spre vizitare și să prezintă publicului larg valorile de care dispun, într-o instituție culturală de nivel național.

„Mai mulți dintre personalitățile care au luat cuvântul au subliniat importanța și caracterul firec al conlucrării și al colaborării dintre instituții, biserici, stat, într-o societate europeană a secolului XXI. care tinde să fie tot mai impersonală, în care vedem tendințe ale renegării și nerecunoașterii valorilor. Aceste aspecte pot fi contracarate doar dacă învățăm ca toții împreună să ne prezentăm valorile (creștine) pe care le avem, deoarece le-am moștenit de la înaintași sau le creăm noi înșine, fără granițe și fără împrejmuiri, evitând prejudecățile și învrăjbirile”, a subliniat Cristan Micaci.

Moştenirea Sfântului

„Obiectele de artă expuse – moștenirea Sfântului Ladislau – reprezintă valori născute din întâlnirea omului cu Dumnezeu: în toate timpurile, atunci când oamenii l-au descoperit pe Dumnezeu și au intrat în contact cu el, a făurit valori, și anume valori perene, pe care noi, moștenitorii acestora, avem obligația să le păstrăm, să le promovăm, să le transmitem și să înțelegem, că la rândul nostru suntem chemați și noi să realizăm alte valori”, a subliniat în alocuțiunea sa Excelența Sa Episcopul romano-catolic de Oradea Böcskei László.

Au mai luat cuvântul Excelența Sa Miguel Maury Buendia nunțiu apostolic la București, Lucian Romaşcanu ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Sergiu Nistor consilier prezidențial, Departamentul Cultură, Culte şi Centenar în cadrul Administrației Prezidențiale, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal în cadrul Patriarhiei Române, Victor Opaschi secretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, Földesi Ferenc director al Colecțiilor Speciale ale Bibliotecii Naționale Széchényi din Budapesta, respectiv Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor.

Expoziţia are o semnificaţie mai profundă „Toate acestea denotă o conviețuire pașnică, sub semnul respectului și al recunoașterii reciproce. Atunci când pacea lipsește, valorile nu sunt expuse ci dimpotrivă, sunt ascunse, păzite”, a afirmat secretarul de stat Victor Opaschi.

Faptul că o episcopie romano-catolică poate să prezinte publicului larg valorile proprii la București este o expresie a faptului, că între noi domnește pacea, statul român asigură tuturor, inclusiv minorităților religioase și etnice condițiile necesare pentru a se putea desfășura și a-și putea păstra și cultiva identitatea așa cum se cuvine.

150 de piese de colecţie

Pe o suprafaţă de expunere de 1000 mp, pe lângă cele aproape 150 de piese din colecţie proprie a Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, printre care se remarcă o capodoperă a renascentismului flamand târziu, reprezentând-o pe Fecioara Maria, pot fi admirate şi piese care se află pentru prima dată în spaţii muzeale din România.

Tezaurul mormântului regelui Sigismund de Luxemburg, Cronica de la Dubnica redactată la Oradea, cu o valoare inestimabilă în contextul legendelor Sfântului Ladislau, sunt doar câteva obiecte de marcă expuse în această colecţie.

Expoziţia realizată din colecţia proprie a Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, cu contribuţia Muzeului Naţional al Ungariei, a Arhivelor Naţionale şi a Bibliotecii de Stat din Budapesta, precum şi a Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, reprezintă un eveniment muzeal major nu doar pe plan local. Expoziția este deschisă la Muzeul Național de Istorie a României până la data de 1 aprilie 2018.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !