Femei de serviciu în Suedia – 900 euro net pe lună

De Dan Birta
1Comentariu
Femei de serviciu în Suedia – 900 euro net  pe lună
Ţările nordice caută în România femei de serviciu, mecanici auto, dar şi personal cu studii în domeniul IT.

Bihorencele cărora le place să facă curăţenie au ocazia de a câştiga bani buni în Suedia. Pe site-ul mobilităţii europene, Eures, a fost postată o oferă de angajare pentru 20 de femei de serviciu.

Angajarea se face pe o firmă din România, care le oferă în ţară salariul minim pe economie. La detaşarea în Suedia, femeile de serviciu vor primi salariul minim pe economie din acea ţară, care este 900 de euro net/lună.

Candidatele nu nu trebuie să îndeplinească cerinţe speciale, doar limba engleză – nivel mediu şi, eventual, permis de conducere.
Pe lîngă asigurările din România, angajatorul mai plăteşte o asigurare medicală pentru angajaţii detaşaţi. De asemenea, cazarea este suportată de către angajator, doar transportul fiind plătit de candidate. Angajarea se face pe durată nelimitată, cu o perioadă de probă de 90 de zile.

Mecanici, tinichigii

Tot din Suedia au mai fost postate trei oferte de angajare pentru 15 vopsitori auto, zece mecanici auto şi zece tinichigii. Este necesară calificare în meserie plus doi ani de experienţă. Se cere cunoaşterea limbii engleze la un nivel mediu. Salaiul oferit de angajator este de 1.000 de euro net/lună. Angajarea se face pe durată nedeterminată, cu o perioadă de probă de 90 de zile.

Angajări în Norvegia

O altă ţară nordică, Norvegia, are oferte de muncă pentru mai multe categorii de salariaţi. Una dintre oferte solicită şase tâmplari – parchetari, cunoscători ai limbii engleze. Se oferă 18 – 20 de euro brut/oră. Tot şase posturi sunt oferite pentru tâmplarii tradiţionali, în aceleaşi condiţii de muncă. Şase montatori de acoperişuri şi şase zugravi sunt alte oferte sosite din Norvegia.

Persoanele cu studii superioare cu calificare în meseriile de asistent universitar tehnică de calcul şi lector superior în criminalistica digitală se pot angaja la io universitate din Norvegia.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute la adresa: www.eures.anofm.ro.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor