Femei inselatoare cercetate

De Alexandra Lăzureanu
Femei inselatoare cercetate
Două orădence sunt suspectate că au înşelat o societate de creditare, ajutându-se de documente false.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor au început urmărirea penală faţă de F.M. (48 ani) şi F.A. (44 ani), ambele orădence, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv complicitate la înşelăciune şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Poliţiştii o suspectează pe F.M. că, în perioada august – septembrie 2011, ar fi indus în eroare reprezentanţii unei societăţi de creditare cu care a încheiat patru contracte de credit, în scopul obţinerii unui folos material injust, prin falsificarea semnăturilor de pe contractele şi cererile de credit.

Aceasta este acuzată că ar fi folosit respectivele înscrisuri pentru a obţine împrumuturi în valoare totală de 6.000 lei. De asemenea, F.A. este suspectată că, în cursul lunii septembrie 2011, ar fi ajutat-o pe F.M. să obţină în mod fraudulos un credit în valoare de 2.500 lei, de la aceeaşi societate de creditare. „Cercetările sunt acum continuate cu suspectele în stare de libertate, pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a acestora şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului provocat” informează reprezentanţii IPJ Bihor.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !