Oradea. Imagini spectaculoase din Dolomiţi, obiecte şi costume tradiţionale ale oamenilor din regiune, sunt expuse în expoziţia care s.a deschis duminică la Muzeul Ţării Crişurilor. Este vorba despre un parteneriat dintre muzeu, Consiliul Judeţean Bihor, Consulatul Onorific al României în Regiunea Trentino Alto Adige – Sudtirol, Asociaţia „Trentini Nel Mondo”, Asociaţia „Bellunesi Nel Mondo”, Fundaţia „Dolomiţi UNESCO” şi MUSE – Museo delle Scienze.
La vernisajul care a avut loc sâmbătă, Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, a mulţumit preşedinţilor asociaţiilor implicate în acest parteneriat, cu toţii prezenţi la vernisaj, care deşi din regiuni diferite, cooperează la nivel mondial pentru a se face cunoscuţi prin ceea ce au specific în regiunile din care provin. Am aflat că dincolo de imagini, de munţi, descoperim în această expoziţie şi oamenii, care erau, iarna, obligaţi să migreze pentru că nu îşi puteau asigura traiul zilnic.
Muzeograful Florina Ciure a fost cea care a tradus cuvintele de salut ale invitaţilor la acest eveniment. Consulul general onorific al României în regiunea Trentino Alto Adige, Maurizio Passerotti, a ţinut să îl felicite pe profesorul Aurel Chiriac şi pe întreaga echipă de la Muzeul Ţării Crişurilor pentru că au reuşit în foarte scurt timp să organizeze o expoziţie de o mare eleganţă. „O expoziţie trebuie să transmită emoţie. Văzând aceste „ferestre” spre Dolomiţi m-am emoţionat. Nu a fost uşor de a realiza expoziţia, dar am reuşit”, a spus Maurizio Passerotti. De altfel Oscar De Bona , preşedintele Asociaţiei „Bellunesi Nel Mondo”, a înmânat muzeografului Iacinta Chiriac o plachetă în semn de mulţumire pentru efortul depus la realizarea acestei expoziţii.
https://youtu.be/lcj6jfAyQ3w
Alberto Tafner, preşedintele Asociaţiei „Trentini Nel Mondo”, a subliniat faptul că această expoziţie prezintă prietenia: „Nu e uşor să găseşti prieteni din locuri diferite care să colaboreze aşa, dar noi facem parte din umanitate, fără nicio deosebire. Şi noi, cei din Trentino sau Belluno, şi voi, cei din România, suntem favorizaţi cu astfel de frumuseţi sublime ca cele prezentate aici. În acest muzeu expunem pentru prima dată această expoziţie în afara Italiei. Vă asigur că nu va fi ultima colaborare”. Graziano Pizzimenti, preşedintele Fundaţiei„Dolomiţi UNESCO”, a precizat că frumuseţea acestor Dolomiţi acoperă cinci provincii din trei regiuni şi a asigurat că această expoziţie este doar un început dintr-o serie de proiecte ce pot fi realizate de cei din Oradea, cu cei din Italia.
Ivano Foch, preşedintele Familiei Bellunese din Padova, a ţinut să citească în limba română cuvântul său. „De tânăr am trăit în inima Dolomiţilor, şi dimineaţa, când mă trezeam, primul lucru pe care îl vedeam erau vârfurile albe ale munţilor, luminate de soare. Era o senzaţie magică, ce îţi dărea o stare de bine. Venind în Oradea, un oraş verde cu râul său silenţios, am simţit din nou acele emoţii în faţa lucrurilor frumoase şi simple. Expoziţia pe care o inaugurăm astăzi este un omagiu pentru dumneavoastră, pentru oraşul diumneavoastră, pentru prietenii noştri din Trentino şi Belluno, şi dacă îmi permiteţi, pentru toţi românii care trăiesc şi muncesc în Italia”, a spus Ivano Foch.
Meseriile emigranţilor
În expoziţie sunt prezentate mai multe meserii practicate de emigranţii din Dolomiţi. Sunt prezentaţi vânzătorii de stampe, care s-au specializat în vânzarea de imagini cu scene religioase, vederi panoramice şi reproduceri de opere de artă, tăietorii de lemne, producătorii de scaune – meşteri care se ocupau cu umplutul şezuturilor scaunelor, cu împletirea sau confecţionarea acestora din lemn, paie sau răchită, vânzătorii ambulanţi care vindeau obiecte de uz casnic, stampe cu teme religioase, obiecte de grădină, articole de mercerie şi drohgherie, alimente, lenjerie şi îmbărăcăminte, muncitorii de la calea ferată – dintre care câteva sute, ajunşi în Transilvania pentru construirea unei căi ferate au rămas în România, descendenţii lor formând acum comunitatea Trentino din România.
Sunt pomenite şi doicile (mame-de-lapte), femei tinere care, după o sarcină îşi părăseau casele şi copiii pentru a călători în oraşele mari sau în străinătate să alăpteze copii din familii bogate, în care femeile nu doareau să îşi strice silueta şi care preferau să se dedice activităţilor mondene. De asemnea sunt prezenţi tocilarii, minerii, dar şi producătorii de îngheţată.
Povestea producătorilor de îngheţată este probabil cea mai reprezentativă poveste de succes a afacerilor emigranţilor veneţieni şi din Belluno. De la începutul secolului XX îngheţata din Veneto „gelato Veneto” a fost considerată în toată Europa de o calitate gastronomică şi artizanală deosebită.
De aceea, pentru vernisajul expoziţiei au fost invitaţi şi doi maeştri gelatieri, Fortunato Calvi şi Sandro Pol, care au pregătit pe loc, îngheţată tradiţională, de vanilie şi de lămâie. Cei doi au folosit instrumente care se utilizau în urmă cu 100 de ani, când nu exista energie electrică, preparând îngheţata printr-un procedeu specific la care este nevoie de multă gheaţă. La finalul vernisajului, toţi cei prezenţi au putut degusta îngheţata cremoasă şi consistentă.
Imagini spectaculoase
În 26 iunie 2009, UNESCO a recunoscut Dolomiţii ca Patrimoniu Mondial, pentru valoarea lor estetică şi peisagistică şi pentru importanţa ştiinţifică la nivel geologic şi geomorfologic. Expoziţia cuprinde fotografii spectaculoase, care ilustrează natura excepţională a Patrimoniului Mondial al Munţilor Dolomiţi şi care îi au ca autori pe şase fotografi profesionişti celebri, ce susţin Fundaţia Dolomiţi UNESCO şi obiectivele acesteia: Alessandro Caon, Moreno Geremetta, Nicolò Miana, Patrick Odorizzi, Andreas Tamanini şi Georg Tappeiner. De asemenea, au mai fost expuse costume tradiţionale din această zonă, pietre provenite din Munţii Dolomiţi, precum şi obiecte şi unelte folosite de emigranţi. Vizitatorii vor putea viziona şi un film documentar subtitrat, care prezintă istoria şi formarea grupurilor Dolomiţilor recunoscute de UNESCO, flora şi fauna lor, uluitoarele descoperiri de rămăşiţe de oameni preistorici care au sălăşluit în aceşti munţi, dar şi felul în care se gestionează mediul în Munţii Dolomiţi: parcurile, fermele închise şi regulile impuse.
Acest parteneriat încheiat cu instituţiile din Italia este parte a unui proiect de durată, ce îşi propune prezentarea zonelor Trentino Alto Adige şi a Bihorului prin ceea ce au specific în planul culturii materiale, un motiv de colaborare din respect pentru diversitate.
Expoziţia va rămîne la Muzeul Ţării Crişurilor pînă în 8 noiembrie 2018. Preţul biletelor: 8 lei – adulţi; 4 lei – elevi, studenţi, pensionari. Intrarea este gratuită pentru copiii pînă la 4 ani, copiii din casele de asistenţă socială, veteranii de război, lucrătorii actuali şi pensionarii din reţeaua muzeistică naţională.
Citiți principiile noastre de moderare aici!