Fermierii ameninţă cu scumpiri şi greve

Fermierii ameninţă cu scumpiri şi greve
HUNEDOARA – Fermierii cred că preţul pâinii va creşte cu cel puţin o treime, carnea de porc se va scumpi cu 10 – 15%, laptele cu 15 – 25%, legumele şi fructele cu 25-30%.

Alimentele se vor scumpi, în medie cu 25%-30%. Aceasta este estimarea fermierilor din Agrostar. Cea mai mare creştere se va înregistra la preţul pâinii. Scumpirea ar putea fi de 35-40%, în cazul în care aprovizionarea cu grâu se va face exclusiv din import. Din cauza secetei, producţia de grâu autohtonă a fost mică, iar fermierii spun că stocurile s-au epuizat. Speranţa pentru o scumpire a pâinii ceva mai moderată rămâne în grâul din rezerva naţională, împuţinat însă, culmea, de exporturi.
„Guvernul aflat în plină criză de cereale, a exportat 200.000 de tone de grâu, cam un sfert din cantitatea de grâu produsă în toată ţara. Cât a mai rămas în rezerva naţională nu ştim. Dacă este aşa cum credem, rezerva este epuizată, iar fabricile de pâine vor fi nevoite să aducă grâu din import, dar în toată Europa este acum criză de grâu. Tona din import a ajuns la 270-280 de euro, aşa că preţul pâinii va exploda”, spune Ştefan Niculae, preşedintele Agrostar.
Cu toate acestea Ministerul Agriculturii va menţine actualele subvenţii acordate producătorilor, sprijinul acordat fiind consistent tocmai pentru a evita creşterea preţurilor la alimente, considerând că aceste scumpiri sunt nejustificate.
Membrii Federaţiei Agrostar au ameninţat cu proteste de amploare, cerând Guvernului adoptarea unei politici reale pentru subvenţionarea agriculturii, care presupune reducerea cu 50% a preţului la motorină, precum şi sprijin financiar pentru fiecare sector agricol.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !