Fermierii, consultaţi

De Simona Albinaru
Fermierii, consultaţi
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina de internet, www.afir.info, versiunea consultativă a Ghidului solicitantului aferent schemei GBER și de minimis pentru submăsura (sM) 4.2a „Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Valoarea maximă a sprijinului acordat în cadrul schemei GBER 4.2a pentru întreprinderi micro şi mici este de 600.000 euro/ proiect și de până la 900.000 de euro pentru acele proiecte prin care se realizează un lanț alimentar integrat. Pentru proiectele realizate de întreprinderi mijlocii se pot obține fonduri nerambursabile de până la 800.000 de euro pentru finanțarea unui proiect sau, în cazul în care realizează un lanț alimentar integrat, sprijinul crește până la maximum 1.100.000 de euro. Întreprinderile mari beneficiază de o finanțare de până la 1.000.000 de euro pentru un proiect de investiții, iar în cazul în care investițiile duc la realizarea unui lanț alimentar integrat, valoarea crește la 1.500.000 de euro.

Pentru investiții legate de producerea de băuturi alcoolice din produse agricole/ pomicole vor fi sprijinite doar proiectele realizate de microîntreprinderi și forme asociative (grupuri de producători și cooperative). Sprijinul acordat va fi de 200.000 de euro pentru microîntreprinderi și de 300.000 de euro pentru formele asociative.

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului aferent schemei GBER și de minimis pentru sM 4.2a a fost publicată pe site-ul AFIR la secțiunea Dezbatere publică, Documente supuse dezbaterii publice. Perioada de consultare publică este de 10 zile de la publicarea pe pagina de internet a Agenției, respectiv data de 16 iunie 2017. Toți cei interesați pot transmite propuneri sau observații până în data de 26 iunie 2017 pe adresa de e-mail  consultare@afir.info.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase