Fermierii, descurajaţi de birocraţie

HUNEDOARA - Produsele alimentare tradiţionale româneşti, de pe rafturile pieţelor şi magazinelor hunedorene, sunt aproape inexistente. Astfel, peste 80% din produsele alimentare pe care românii le consumă provin din import.

După 18 ani de programe care să vină în sprijinul fermierului român, România a reuşit „performanţa” de a avea anul trecut, potrivit biroului european de statistică Eurostat, cea mai mare scădere a producţiei agricole, atât din punct de vedere al volumului, cât şi al valorii. Un nou proiect, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, prin care fermierii români ar putea să primească de la UE, până în anul 2013, aproximativ 8 miliarde de euro are toate şansele să arate frumos doar pe hârtie. Rezultatele Barometrului Rural efectuat recent de către Institutul Totem Comunication nu sunt deloc îmbucurătoare.

 

Astfel, aproape 80% din cei chestionaţi nu sunt interesaţi de accesarea de fonduri europene, pentru moment sau în anul următor. Peste 60% dintre fermierii chestionaţi nu cred că pot accesa aceste fonduri europene.

 

Hunedoara Expres a încercat să afle ce părere au fermierii hunedoreni despre accesarea acestor fonduri. Majoritatea celor contactaţi de Hunedoara Expres nu sunt interesaţi de obţinerea acestor fonduri. Motivul: mulţi dintre aceştia au încercat pe parcursul anilor trecuţi să acceseze fonduri pentru a-şi extinde afacerea, dar nu au reuşit. Amatorismul şi lipsa de preocupare a autorităţilor locale abilitate, pentru a informa şi sprijini fermierii, au demoralizat complet pe mulţi dintre fermierii hunedoreni. „Nu este uşor să obţii aceste fonduri mai ales că nu are cine să te îndrume. Costurile unui asemenea proiect, pentru a putea accesa fondurile, este foarte mare. Am încercat o dată să obţin fonduri prin programul Fermierul şi am pierdut foarte mulţi bani. Nu cred că vor fi mulţi cei care vor reuşi să obţină aceşti bani”, spune Petru S. un fermier din judeţ.

Iulian Stroia



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase