Fermierii protestează

3Comentarii
Fermierii protestează
BORS – Peste 20 de crescători de bovine din mai multe judeţe protestează în apropiarea Punctului de Trecere al Frontierei Borş. Deşi trebuia să înceapă la ora nouă protestul crescătorilor de bovine a început cu o oră întârzâiere din cauza neînţelegerilor privind locul de desfăşurarea a manifestării. Galerie Foto  Video Video

Fermierii sunt decişi ca vreme de trei zile să picheteze punctele de trecere a frontieri de la Borş, Nădlac şi Petea.

La Borş protestatarii au fost întâmpinaţi de o subunitate de jandarmi şi numeroşi poliţişti. Aceştia şi-au susţinut lisiştiţi cauza, fiind înfuriaţi când forţele de ordine au îngrădit cu parapeţi metalici zona în care aceştia se aflau. „Noi suntem paşnici, nu suntem infractori nu ar trebui să ne îngrădească în acest fel. Nu avem de gând să blocăm taraficul ca şi cei cu taxa pentru maşini dar suntem trataţi mai rau decât infractorii”, a precizat Nicolae C. un fermier din judeţul Cluj.

În perioada următoare sunt aşteptaţi încă alţi 100 de fermieri care îşi vor spune păsul în apropierea Vămii Borş.

 

Nemulţumiţi

Vreme de trei zile, respectiv 17, 18,19 decembrie, între orele 9 şi 16 fermierii vor protestat în apropierea celor trei puncte de trecere a frontieri. Aceştia sunt nemulţumiţi de politica globală a guvernanţilor. „Vrem intrarea în legalitate a comerţului intracomunitar. Marea majoritate a laptelui importat intră în ţară la negru, în plus este şi de o calitate foarte proastă. Noi nu am primit din vară subvenţia pentru lapte în schimb suntem sufocaţi de controale. Încercăm să producem un lapte sănătos, fără chimicale dar politicienii îşi bat joc de noi”, este de părere Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bovine din România, Dorel Secară. De asemenea, acesta spune că sunt companii multinaţionale cu sucursale în România care aduc în ţară lapte în cantităţi mai mari decât cele prevăzute în acordurile semnate iar o parte din acest lapte este folosit nu doar pentru procesare, ci şi pentru comercializare ceea ce este ilegal.

 

Simona Albinaru



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor