Orădenii sunt invitați să cunoască tradițiile și cultura iudaică. Ediția din acest an a Festivalului evreiesc „Shalom Ierusalim” va fi organizată, pentru prima oară, în Piața Unirii. Aici vor fi instalate mai multe corturi tematice, unde vor avea loc diverse activități: vânzări de carte (Editura Haseffer), tradiții și obiceiuri evreiești, preparate culinare evreiești, conferințe pe diverse teme de interes, precum și pictură pe ceramică și jocuri distractive.
Festivalul este prilejuit de Rosh Hasana (Anul Nou Evreiesc). Cu acest prilej, cei 700 de evrei din Oradea își vor prezenta obiceiurile specifice intrării în nou an evreiesc. Astfel, orădenii sunt invitați să deguste prăjiturile specifice sărbătorilor importante ale evreilor (Purim, Pesah, Hanukkah etc.).
„Prima versiune a festivalului a fost «Shalom Israel», dar am ales să-l botezăm altfel. Prin urmare, se va numi «Shalom Ierusalim» pentru că Ierusalimul este capitala eternă a Israelului, leagănul celor trei religii avramice-monoteiste. Vom avea un cort în care vor fi prezentate tradițiile și obiceiurile evreiești referitoare la luna Tishrei – ultima lună din calendarul evreiesc.
Anul Nou este o sărbătoare, indiferent de etnie și de religie. La evrei, de Anul Nou se pregătesc și se consumă dulciuri. Se spune că dacă mănânci dulciuri de Anul Nou, vei avea un an dulce, un an bun. La evrei și cei mai sărmani au un dulce, chiar dacă e un măr înmuiat în miere. De Anul Nou se fac prăjituri specifice”, a explicat Felix Koppelmann, președintele Comunității Evreiești din Oradea.
În cadrul festivalului va fi lansat volumul semnat de dr. ing. Tiberiu Roth – „Evreu fără frontiere”. De asemenea, vor exista și corturi unde cei interesați își vor putea scrie propriul nume în ebraică pe hârtie ori să-și achiziționeze suveniruri din Israel sau obiecte din lut, personalizate cu simboluri iudaice. Pe parcursul festivalului vor fi amplasate food truck-uri unde pofticioșii își vor putea cumpăra preparate orientale.
Va exista și o zonă de conferințe pe diverse teme de interes, invitate fiind oficialități locale, dar și prim rabinul Comunității Evreiești din Oradea, Shraya Kav. Şi cei mici vor avea parte de un program variat – cu jocuri, pictură pe faţă, ateliere de creativitate cu ornamente florale sau pictură pe obiecte de ceramică.
Pe o scenă din Piața Unirii vor avea loc evenimente culturale și un program artistic complex: concerte, dansuri și muzică klezmer. Eveniment organizat de Comunitatea Evreilor Oradea, Federația Comunităților Evreiești din România-Cultul Mozaic, American Jewish Joint Distribution (JDC) în parteneriat cu APTOR(Vizit Oradea), Primăria Oradea, Sinagoga Neologă Zion, Fundația Cartitatea și Jewish Community Center.
Programul festivalului:
11:00 Dansuri israeliene cu trupa OR Neurim I
12:00 Rock Filarmonica Oradea
12:15 Julius& Kati dans de societate
12:30 – 13:30 Check Sound Oradea Klezmer Band
13:00 – 15:00 Art Group Music
16:00 Alexandrina Chelu
15:45 Julius& Kati dans de societate
17:00 Dansuri israeliene cu trupa OR Neurim II
17:30 Astrid Muthu
17:45 CSU Oradea – demonstrație de gimnastică ritmică
18:00 Party Band
19:00 Cantor israelian Lipa Glanz
20:00 Corul Comunității Evreiești din Oradea ”Gyuri Vilan”
21:00 Oradea Klezmer Band cu invitați surpriză!
Trimite articolul
XSieg HEIL!!!!!!!!!!!
Păi da, când ești evreu ai parte de esplanada din centru pentru activități, și alții trebuie să meargă la cetate..
Pai da, acesti evrei au facut destul pentru Oradea, ca sa merite macar o data pe an aceasta atentie!
Daca lasati comentariile nepedepsite ale unora, ca acest Illuminati, sunteti de toata rusinea pentru acest oras !
ma bucur pt ei si festival, dar a cui a fost ideea cu video de promovare????filme cu prosti
faine comentarii, ăștia-s viniturile cu care s-a umplut orașul de-a lungul ultimelor generații, ortodocși antisemiți prin definiție și neapărat antimaghiari. După statuile lui Moșoiu, Brătianu și de Martonne, nu-i faceți una și lui Clemenceau?
Da, fara discutii , Comunitatea merita acesata acentie. ! Felicitari pt intentie, pt .
participantii sufletisti efectivi si organizatorii bineintentionati !! Dar !!!
Cand tov. Koppelman, ne prezinta a nu stiu cata oara inalta scoala de „ lins” unde trebuie si cand trebuie, ne-a cam dat de gandit !!!
Se intareste si parerea unui oradean din comentarii, cum ca „ astia nu dau nimic oe gratis”,nici pentru ai lor, iar cartile , mai ales ale lui Tibi Roth, se vand fara a elibera chitanta, mai scade un pic din stralucirea acestei zile minunate.
Momentan asteptam cu nerabdare programul formatiunii muzicale Klesmer ,care cu valoarea si autenticitatea ei deosebita va fi „coroana” acetei sarbatori !!!
Ca sa nu fiu acuzat de antisemitism, sunt nepot de Ritter iar mama mea din fam. Roth de Bihor !!!!