Festivalul cârnaţilor la Salonta

3Comentarii
SALONTA – Festivalul cârnaţilor are loc mâine la Salonta. Săptămâna haidonilor este organizată la Salonta pentru a le reaminti localnicilor, şi nu numai, de faptul că acum peste 400 de ani oraşul a fost înfiinţat de cei 300 de oşteni liberi ai Principelui Ardealului Bocskai Istvan.

În săptămâna haidonilor au loc vernisaje dar, sunt organizate şi întâlniri mai puţin protocolare cu localnicii.

Inspirat din Bekescsaba

În acest an, primarul Torok Laszlo a decis să organizeze, în cadrul Săptămânii haidonilor, eveniment aflat la a şasea ediţie, festivalul cârnaţului. „Am fost peste graniţă, la Bekescsaba, şi am văzut constatat că o astfel de manifestare se bucură de un succes extraordinar. Am văzut acolo, pe lângă unguri foarte mulţi români şi slovaci. Este un mijloc de a socializa cu oamenii, de a ne întâlni într-un cadru mai puţin protocolar, de a lăsa pentru câteva ore grijile cotidiene la o parte”, explică şeful Primăriei Salonta. Fiind prima ediţie a festivalului cârnaţilor, organizatorii nu au invitat oaspeţi de peste graniţă, deoarece „trebuie întâi să prindem firul unor astfel de manifestări şi apoi să avem ce le arata celor cu mai multă experienţă”.

Sub semnul crizei

Primarul Salontei spune că prima ediţie a festivalului cârnaţilor va fi marcată de criza economică mondială. Torok Laszlo spune că decenţa este cuvântul de ordine al acestui eveniment. În sensul că nu se va derula sub semnul opulenţei unui concurs de genul încercării de a stabili un nou record mondial în metrie de cel mai lung cârnaţ din lume. Acesta chiar dacă, primarul de Salonta este un specialist şi din punct de vedere teoretic şi practic al recordurilor mondiale.

 

 Îniante de a fi primar, Torok Laszlo a semnat, în Bihari Naplo o rubrică de recorduri mondiale. în calitate de primar, Torok, împreună cu echipa Restaurantului Milenium, a reuşit să intre în Cartea Recordurilor cu cel mai mare bogracs din lume. Scopul a fost unul singur: promovarea Salontei în lume.

Veronica Bursasiu



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor