Festivalul „Divina Armonie”, la a XV-a ediţie

Apropierea Sfintelor Sarbatori aduce si în acest an câteva manifestari care subliniaza caracterul sacru al nasterii Mântuitorului. Ajuns la cea de a XV-a editie, Festivalul „Divina Armonie”, eveniment dedicat muzicii sacre, vine în întâmpinarea sarbatorilor cu concerte corale, dar si cu o suita de colinde traditionale.

Organizat de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale
Bihor, festivalul va debuta duminica, 11 decembrie, la ora 15:00.

Prima dintre institutiile alese pentru desfasurarea acestui itinerar religios
este Biserica cu Luna din Oradea. Ea va gazdui Corul Mixt al Facultatii de Teologie
Ortodoxa Româna al Universitatii din Oradea, condus de dirijorul lect.
univ. dr. pr. Mihai Brie.

Astfel, în cele trei saptamâni dedicate Craciunului vor fi prezente
numeroase coruri locale de exceptie.

De la catedrala, la muzeu

Urmatoarea gazda a concertelor este Casa de Cultura a Municipiului Oradea,
unde vor fi prezenti membrii Reuniunii de Cântari „Hilaria”,
al carei dirijor este acelasi lector univ. dr. pr. Mihai Brie. Manifestarea
va avea loc joi, 15 decembrie 2005, de la ora 17:00.

Weekend-ul viitor va începe pentru iubitorii muzicii corale cu un concert
care va avea loc vineri, 16 decembrie, de la ora 18:00, în incinta Catedralei
Episcopale Ortodoxe Române (din Centrul Civic).

Protagonistii acestui eveniment vor fi membrii Coralei Universitare (barbatesti)
„Psalmodia Varadiensis”, pe care îi va conduce si de aceasta
data Mihai Brie. Tot vineri, de la ora 19:00, Muzeul Tarii Crisurilor va gazdui
un concert al corului „Cameratei Felix”, dirijat de asist. univ.
Carmen Bocioc.

Pâna la Craciun

Evenimentele muzicale vor continua pâna sâmbata, 24 decembrie,
când de la ora 17:00, la Capela Episcopiei Ortodoxe Române din Oradea
se vor afla Corul Bisericii cu Luna (dirijor pr. Traian Codila) si Corul Bisericii
Oradea-Tei (dirijor Cecilia Gavris).

Ziua de Craciun va fi sarbatorita la Biserica Ortodoxa Oradea – Tei începând
cu ora 12:00, printr-un concert de colinde. Si la Biserica cu Luna enoriasii
vor avea parte, începând cu ora 17:00, în aceasta zi de Sfânta
Sarbatoare, de un concert de colinde sustinut de corul bisericii.

Laura Voicu