Festivalul Internațional George Enescu ajunge la Oradea

Festivalul Internațional George Enescu ajunge la Oradea
Spectacolul va avea loc în data de 8 septembrie, la Filarmonica de Stat din Oradea.

Orădenii sunt invitaţi să retrăiască emoţia reîntâlnirii cu muzica lui George Enescu. Consiliul Judeţean Bihor, Muzeul Naţional „George Enescu” din Bucureşti şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor aduc vineri, 8 septembrie, de la ora 19:00, un omagiu marelui compozitor. Înainte de spectacolul care se va ţine la Filarmonica de Stat din Oradea, invitaţii vor putea viziona şi o expoziţie de fotografi (pe holurile instituţiei de cultură).

„Un număr de circa 70 de orădeni inimoşi, dar şi curajoşi, au înfruntat gerul serii de 23 ianuarie 2017 şi au venit la Biblioteca Judeţeană «Gheorghe Şincai» din Oradea pentru a urmări un spectacol mai puţin convenţional – «Oedipe pe înţelesul tuturor», al cărui concept îi aparţine baritonului Ştefan Ignat, solist al Operei Naţionale din Bucureşti. Şansa de a putea oferi orădenilor posibilitatea de a decripta complexa operă enesciană nu a fost ratată de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor şi de către Biblioteca Judeţeană «Gheorghe Şincai» din Oradea, care s-au asociat într-un parteneriat benefic. Să ne amintim că baritonul Ştefan Ignat se înscrie în galeria selectă şi extrem de restrânsă a soliştilor de operă care abordează rolul Oedipe, considerat de o complexitate deosebită”, a dezvăluit Lucian Silaghi, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor.

Potrivit acestuia, conceptul propus este cel de concert-conferinţă în care se alternează ariile cele mai reprezentative ale operei „Oedipe” cu naraţiunea, cu iniţierea în universul mitic al străvechii Elade, cu trimitere, desigur, la tragedia lui Oedipe.

Sonată

„Acest concept nu alterează cu nimic sensul iniţial conferit de compozitor şi nici percepţia interpretării la superlativ a baritonului care, în seara de ianuarie la care ne referim, a fost secondat cu brio de soprana Renata Vari. Pianista Liana Mareş a făcut din nou dovada măiestriei deosebite, acompaniind cu o virtuozitate remarcabilă. Publicul orădean a fost plăcut surprins şi încă din acea seară s-a născut ideea de a putea oferi acest spectacol unui public mai larg”, a mărturisit Silaghi.

Un rol important în reluarea spectacolului şi completarea acestuia l-a avut remarca ulterioară a directoarei Muzeului Naţional „George Enescu”, Cristina Andrei, care şi-a amintit cu exactitate că la Oradea, în urmă cu 90 de ani, mai precis la 16 ianuarie 1927, George Enescu interpretase la vioară, în premieră absolută, alături de Nicolae Caravia la pian, cunoscuta-i Sonată a III-a op. 25 „în caracter popular românesc”.

„Am decis atunci că ar fi un omagiu adus «Orfeului moldav”, ca alături de ariile din opera «Oedipe», să se facă auzite la Oradea, în cadrul Festivalului Internaţional «George Enescu» şi acordurile superbei Sonate a III-a pentru pian şi vioară. Oradea se alătură astfel Capitalei şi oraşelor Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara (viitoare Capitală culturală europeană în anul 2021), Sibiu (Capitală culturală europeană în anul 2007), Braşov, Craiova, Bacău, care găzduiesc spectacole în cadrul ediţiei a XXIII-a a Festivalului Internaţional «George Enescu»”, a mai punctat Silaghi.

Formula de spectacol propusă pentru 8 septembrie o include şi pe cunoscuta soprană orădeană Florina Mariş – Hinsu, care se alătură astfel baritonului Ştefan Ignat şi sopranei Renata Vari. O prezenţă remarcabilă este violonista Corina Murgu, concert-maestru al Operei Naţionale Române din Timişoara. La pian, cu acelaşi constant profesionalism, Liana Mareş acompaniază atât în prima parte, “Oedipe pe înţelesul tuturor”, cât şi în partea a II-a a spectacolului când, alături de Corina Murgu oferă o versiune de neuitat, după 90 de ani de la premiera absolută a Sonatei a III-a pentru pian şi vioară op. 25 „în caracter popular românesc”. Premiera absolută din 16 ianuarie 1927 a avut loc în actuala sală de spectacole „Florica Ungur”. Intrarea la spectacol este liberă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !