Festivalul Menestrelilor va fi în toamnă la Timișoara. Primarul Robu ține foarte mult la el

De Roxana Deaconescu
Festivalul Menestrelilor va fi în toamnă la Timișoara. Primarul Robu ține foarte mult la el
Obișnuiți să cânte pe arșiță, pe ploaie sau pe ger, artiștii stradali din Timișoara vor fi celebrați la toamnă. Cel puțin așa își dorește primarul Nicolae Robu, cel care a și anunțat în urmă cu mai bine de două luni că vom avea un festival al cântăreților de stradă.

Pasionat și el de muzică și poezie, primarul Timișoarei ține foarte mult ca primăria să organizeze un festival al menestrelilor, pentru a celebra artiștii stradali care stau să le cânte timișorenilor și turiștilor în orice condiții meteo. El a fost filmat în mai multe rânduri cântând cu menestreli în centrul istoric al Timișoarei.

„Vreau să facem un festival al cântăreților de stradă, o să vedem unde și când, dar vreau să le dăm importanță. Pentru unii este o șansă unică să-și poată câștiga existența cinstit, muncind. Sunt foarte talentați câțiva dintre ei. Un festival al cântăreților de stradă este un festival foarte ieftin, nu va comporta sume semnificative, noi vrem să creăm oportunitatea de a se exprima, noi vrem să le dăm și o scenă, asta nu presupune o remunerație”, spunea primarul în luna iunie.

Pentru festivalul cântăreților de stradă nu au fost prevăzuți bani în bugetul Timișoarei, dar edilul spune că va avea loc oricum.

„Îl facem cu siguranță, dar în octombrie, ca să fie și studenții aici. Eu țin foarte mult la el”, a dezvăluit Nicolae Robu pentru tion.ro.

De când a ajuns în primărie, Nicolae Robu a lansat mai multe idei pentru festivaluri în Timișoara, evenimente organizate de primărie, cu intrarea gratuită. Avem JazzTM, Timfloralis, un festival de rock, Festivalul Minorităților, Zilele Studenților, Ziua Majoraților, precum și Ziua Pensionarilor. De doi ani au fost anunțate și un festival de folk și unul de magie, dar municipalitatea nu a mai găsit fonduri să le organizeze.

Articole pe aceeași temă:

Robu vrea încă un festival, al cântăreților de stradă din Timișoara

Festivalurile Timișoarei ne costă aproape 3 milioane de euro în 2019. Timfloralis, cel mai scump



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !