Fetele au luptat exemplar

De Gavril Nutiu
Echipa campioană, Crişul Oradea şi antrenorul Orbán Zoltán
Echipa campioană, Crişul Oradea şi antrenorul Orbán Zoltán
Echipa de polo feminin Crişul a devenit campioană naţională la ediţia inaugurală.

Poloul orădean şi-a mai trecut recent în cont un titlu naţional, Crişul reuşind să câştige prima ediţie a Campionatului Naţional feminin. Echipa noastră, pregătită de antrenorul Orbán Zoltán, a învins în meciul decisiv, disputat la Bucureşti, formaţia Torpi Târgu Mureş, scor 20-17.

Partida decisivă a fost echilibrată şi spectaculoasă. „Fetele au luptat exemplar, s-au ambiţionat şi au dorit să dovedească că sunt cele mai bune. Mureşencele au condus timp de trei sferturi din meci, beneficiind şi de sprijinul făţiş al arbitrilor. Raportul superiorităţilor numerice a fost elocvent în acest sens, 17-6 în favoarea celor de la Torpi. Noi am revenit însă în ultimul sfert, în care le-am şters pur şi simplu din bazin pe adversare, datorită condiţiei fizice mult superioare. Pregătirea fizică este un atu al tuturor echipelor orădene de polo”, a declarat antrenorul Orbán Zoltán.

Cea mai tânără echipă

Meritul formaţiei noastre este cu atât mai mare cu cât aceasta deţine cel mai tânăr lot dintre cele trei echipe participante la ediţia inaugurală. „Media de vârstă a echipei este foarte scăzută, avem multe fete de 13 până la 17 ani în lot, chiar şi una de doar 12 ani. Ele au posibilităţi mari de progres şi viitorul este de partea lor. Şase dintre ele au fost invitate să joace în Ungaria, la Ujpest, fapt care dovedeşte că au valoare”, afirmă antrenorul Orbán. Tehnicianul orădean speră că ediţia viitoare a campionatului românesc va avea mai multe echipe la start.

„Federaţia a tergiversat cât a putut de mult înfiinţarea campionatului feminin, pentru că în Bucureşti nu există bazine de antrenament şi pentru meciurile oficiale. Conducătoarea echipei Brenntag Karma Bucureşti, Georgeta Kari, a avut un merit important în demararea întrecerii feminine. Sperăm că la ediţia viitoare vor fi mai multe echipe participante. Există o echipă foarte bună la Cluj, de asemenea din Bucureşti se pare că se vor mai înscrie şi alte formaţii. Noi nu am avut cu cine să ne antrenăm până acum, disputam meciuri de pregătire doar în compania echipelor de băieţi din Oradea”, a spus Orbán Zoltán.

Lotul echipei campioane cuprinde următoarele jucătoare: Ioana Prodan, Georgia Bodog, Oana Vidican, Andreea Fărcanea, Xenia Bonca, Tóth Johanna, Mălina Voivod, Alexandra Dorog, Nicoleta Cimpoca, Alafi Ingrid, Bakó Anita, Bakó Anamaria, Adriana Turla, László Rebecca.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !