Fetele se pregătesc pentru startul sezonului

De Teodor Biriş
1Comentariu
Fetele se pregătesc pentru startul sezonului
Fotbalistele vor debuta la Paleu cu Independenţa Baia Mare.

Singura reprezentantă a fotbalului feminin bihorean în competiţiile organizate de FRF este Sporting Lugaş (AC United Bihor).

În programul de pregătire pentru Liga 2, Seria 2, echipa antrenată de Csaba Ficuţ a susţinut în această vară şi un stagiu centralizat de pregătire la Boghiş, în judeţul Sălaj, iar săptămâna trecută a disputat un joc amical cu Olimpia Cluj, scor 1-4. Sporting beneficiază de sprijinul lui Alexandru Herman şi Nelu Teşan, iar orice susţinere financiară este binevenită în continuare, spune preşedintele-antrenor Ficuţ.

Lotul echipei este format din Andreea Abrudan, Dalia Pușcaş, Maria Ivinis, Debora Dărăban, Daiana Ciuta, Alina Tocai, Amalia Pintiuţă, Emanuela Breb, Roxana Iabloncsik, Jozefinne Schuster, Ramona Zugun, Ana Cozac, Georgiana Goga, Mariana Tyoran, Karina Bede, Anca Vâlcan, Teodora Onicaş, Georgiana Spanciu, Krisztina Mate.

În prima etapă de campionat, 23 septembrie, ora 15:00, echipa bihoreană va evolua în compania formaţiei Independenţa Baia Mare pe stadionul din Paleu.

Din Seria 2 a ligii secunde fac parte opt echipe, alte opt fiind repartizate în Seria 1.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor