Fetiță de opt ani, abuzată sexual, la Timișoara. Agresorul a fost trimis în judecată

De Raoul Jurchela
Fetiță de opt ani, abuzată sexual, la Timișoara. Agresorul a fost trimis în judecată
© foto: arhivă
Acuzații de agresiune sexuală pentru un bărbat de 34 de ani, la Timișoara. El a fost trimis în judecată după ce, povestesc procurorii, ar fi abuzat sexual o fetiță de opt ani. Copilul este al unor prieteni pe care bărbatul i-a vizitat în perioada sărbătorilor de iarnă.

Agresiunea sexuală s-a petrecut în 10 decembrie, în jurul orei 17, într-un apartament din Timișoara. Bărbatul de 34 de ani a mers în vizită la prietenii săi, iar la un moment dat a ajuns în camera fetiței de opt ani.

„În data de 10 decembrie 2018, în jurul orelor 17.00, aflându-se în apartamentul unde locuia fără forme legale, inculpatul I.C.F. a surprins minora T. A. D, în vârstă de 8 ani, în dormitorul său, a sărutat-o pe gură și a introdus mâna în chiloțeii minorei, atingând-o și mângâind-o în zona intimă, profitând de vârsta fragedă a minorei, aceasta neputând realiza conotația faptelor la care este supusă, și de faptul că se aflau singuri în dormitor”, povestesc procurorii timișoreni.

Copilul i-a povestit ulterior mamei sale ce s-a întâmplat, iar femeia a cerut imediat ajutorul poliției. Băratul de 34 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv. Procurorii timișoreni de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara anunță că l-au trimis acum în judecată în stare de arest preventiv pentru infracțiunea de agresiune sexuală.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !