„Fii reporter de liceu”

La sfârşitul competiţiei, cel mai bun ziar şi cei mai buni autori vor fi premiaţi.

Fundaţia „Soros” România organizează concursul naţional, „Fii reporter la tine în liceu! Fii cetăţean activ în comunitate!”. Competiţia se adresează liceenilor şi se derulează în cadrul proiectului „Reporter de liceu”.

„Proiectul «Reporter de liceu» este o nouă iniţiativă a fundaţiei noastre, prin care ne propunem să contribuim la creşterea gradului de implicare a tinerilor în acţiuni civice, să oferim un cadru non-formal de învăţare, folosind jurnalismul cetăţenesc şi uneltele specifice new media (web 2.0) şi să întărim legătura dintre şcoală şi comunitate”, spune Denisa Ionescu, coordonatoarea acestui proiect.

 

Activităţi

 

În urma competiţiei, 6 echipe, formate din câte patru elevi de clasa a XI-a şi un profesor coordonator, vor fi alese să ia parte la activităţile derulate în cadrul proiectului: seminarii de instruire cu activişti ONG şi jurnalişti profesionişti, înfiinţarea ziarului liceului pe o platformă online, scrierea şi publicarea de articole despre activitatea şcolii şi evenimentele din comunitatea respectivă, precum şi participarea la o tabără de vară pentru aprofundarea cunoştintelor dobândite. Cel mai bun ziar şi cei mai buni autori vor fi premiaţi la sfârşitul anului.

Formularul de înscriere în competiţie poate fi descărcat de pe pagina de internet a Fundaţiei Soros România. Data limită de trimitere a aplicaţiei, în format electronic, este 10 martie.

Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase