Fiii satului Săliște de Vașcău, întâlnire la izvorul lui Horea

Fiii satului Săliște de Vașcău, întâlnire la izvorul lui Horea
Sărbătorile la români aduc lumină și căldură în suflete, generează o stare de bine și constituie liantul între generații pe linia culturii și civilizației de-a lungul vremurilor.

Sărbătoare-eveniment, Centenarul Marii Uniri îi adună laolaltă pe românii de pretutindeni „uniți în cuget și-n simțiri”, mânați de apartenența la neam, dragostea de țară, respectul pentru trecut, pentru istoria neamului românesc, silit de destin să înfrunte necazuri și provocări greu de trecut. Bucuria momentului – aceea de a sărbători împreună – ne face mai buni, mai optimiști, încrezători în viitor și în valorile noastre. Cu același prilej ies la iveală datini, tradiții, obiceiuri păstrate în lumea satelor, care ne reprezintă ca identitate națională.
E mare sărbătoare, devenită tradițională, la final de Cuptor, pe valea Crișului Negru, într-un decor natural de excepție. Dublată de Zilele Comunei Criștioru de Jos (28-29 iulie 2018), organizate de Primăria și Consiliul Local, în persoana domnului primar, Fănel Tulvan, sărbătoarea este un prilej fericit de a sărbători, de a atrage un număr impresionant de turiști, precum și localnici ai zonelor învecinate, fascinați de farmecul zonei.

Oamenii satelor, sălișteni și poienari deopotrivă, își dau mâna pe Luncă, la izvorul lui Horea, depănând amintiri din vremuri de demult, ca și aceea legată de popasul lui Horea la izvor în drumul său spre Viena. Izvorul lui Horea rămâne revelația zonei, țâșnind miraculos din stânca adumbrită de cetină de molid și brad.

Aici s-au întâlnit fiii satului Săliște de Vașcău în anul 1986, prin strădania și aportul regretatului medic Traian Tulvan, om de cultură, puternic ancorat în realitățile și viața satului, sprijinit de fiica sa, Dana Anamaria Tulvan, și de profesorul Emil Petrișor. Să adăugăm impactul pozitiv pe care l-a avut distinsul profesor Petrișor în viața cultural-artistică la nivelul școlii și al comunei, pregătind generații de dansatori și descoperind originalitatea costumelor și a interpretării.

Într-un cadru sărbătoresc de mare încărcătură emoțională, duminică s-a sfințit troița din lemn, s-a intonat Imnul de Stat al României, data de 29 iulie având o dublă semnificație, fiind declarată Ziua Imnului Național. Au depus, potrivit tradiției, coroane și jerbe de flori în memoria eroilor martiri Horea, Cloșca și Crișan: din partea Parlamentului României, domnul senator Cornel Popa și domnul deputat Gavrilă Ghilea; din partea Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Bihor, domnul profesor Traian Bodea; din partea Primăriilor și Consiliilor Locale: municipiul Oradea, comuna Criștioru de Jos, orașul Ștei, orașul Vașcău, orașul Nucet, comuna Câmpani, comuna Lunca, comuna Rieni; din partea Școlii Gimnaziale nr. 1 Săliște de Vașcău, director prof. Mirela Meza; din partea reprezentanților PNL și PSD Bihor. Programul artistic dedicat sărbătorii a debutat cu parada cântecului și costumului popular tradițional, prezentate de elevii Școlii Generale nr. 1 Săliște de Vașcău, prof. coordonator Mirela Meza. Au urmat în program ansamblurile zonale, precum și îndrăgiții interpreți Elena Șerb, Daniela Rada, Sânziana Toader, Paula Lezeu, Felicia Costin, Luminița Tomuța, Adrian Stanca, Lele Crăciunescu, Claudiu Borza. Întregul program a fost prezentat de Ionel Goina.

A fost o zi rodnică, iar sărbătoarea a scos la iveală legătura între valorile noastre și modul în care le exprimăm. „Veșnicia s-a născut la sat”, spunea marele poet și filosof Lucian Blaga. Parafrazându-l pe marele poet, am putea spune că toată această atmosferă – natura, peisajul, satele – pare veșnică.

Prof. Petronela Heredea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !