Filantropie în parohia ortodoxă „Sfântul Nicolae”

4Comentarii
Filantropie în parohia ortodoxă „Sfântul Nicolae”
Următorul proiect social va demara în data de 1 septembrie.

Parohia ortodoxă Sfântul Ierarh Nicolae” din Oradea derulează serie de programe sociale şi culturale destinate cu precădere persoanelor aflate în dificultate şi vârstnicilor părăsiţi de familie. Parohia este şi un loc de formare spirituală. Tinerii găsesc aici un real sprijin pentru depăşirea obstacolelor peste care trec.

Activităţi

În incinta bisericii parohiei „Oradea – Vii”, preotul Gheorghe Nemeş a amenajat un Complex socio-cultural, Complexul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, care cuprinde o sală de mese, cu toate dotările necesare pentru servirea mesei, şi un atelier de pictură. La parterul complexului se află biroul parohial, biblioteca, sufrageria şi alte spaţii de primire. Etajul cuprinde camere pentru cazarea oaspeţilor, iar la mansardă se află muzeul parohiei şi un mic paraclis. În cadrul complexului parohial sunt organizate diferite activităţi pentru vârstnici, întâlniri şi momente de sărbătoare pentru persoanele care au împlinit un anumit număr de ani din parohie şi evenimente care-i ajută pe credincioşi să socializeze. Tot aici se desfăşoară activităţi de catehizare a copiilor şi tinerilor, coordonate de preotul Viorel Samaşca-Nemeş.

Masă caldă

La marile praznice, la hramurile bisericii, de Sfântul Niciolae şi de Sfântul Gheorghe, credincioşii parohiei, în special cei cu posibilităţi materiale reduse, servesc aici o masă caldă. Parohul Gheorghe Nemeş a organizat colecte de alimente şi îmbrăcăminte care sunt distribuite nevoiaşilor din parohie, dar şi celor din afara parohiei.

Începând cu data de 1 septembrie, parohia va demara încă un proiect social, intitulat „Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”.

„Prin acest proiect 30 de persoane din cadrul parohiei, dar şi din alte cartiere din Oradea, aflate în dificultate, vor beneficia zilnic de o masă caldă. Beneficiarii proiectului vor fi: mama şi copilul, până la vârsta de un an şi jumătate, lipsiţi de dragostea paternală (10 persoane), bolnavi care nu se pot întreţine singuri, care sunt lipsiţi de ajutor familial şi material, bolnavi ţintuiţi la pat, bolnavi dependenţi de cărucior, persoane lipsite de vedere sau cu deficienţe grave (20 de persoane). Mâncarea gătită va fi transportată zilnic la cele 30 de persoane beneficiare cu un microbus al parohiei, care urmează să ajungă la Oradea din Torino. Microbusul este donaţia parohiei româneşti de aici”, a precizat părintele Gheorghe Nemeş.

C.D.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor