File CEC fără acoperire

ORADEA - Într-un alt dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea a fost trimis în judecată, pentru fraudă, orădeanul M.M.(41 ani) care din dorinţa de a intra în posesia unor sume mari de bani prin inducerea în eroare a reprezentanţilor unor firme, a folosit ca mijloc fraudulos file CEC emise în numele unei societăţi care nu dispune de provizionul necesar în cont, al cărei administrator şi unic asociat era.

În ianuarie 2005, a luat legătura cu reprezentanta unei firme din Satu-Mare, a cărei încredere a câştigat-o rapid. Exprimându-şi intenţia de a cumpăra materiale pentru instalaţii sanitare, sub pretextul că are o comandă şi solicitând marfa în avans, bărbatul a plătit cu file CEC, iar tranzacţia s-a realizat. La o a doua comandă, cu o valoare mult mai mare, de 249.882.407 rol, bărbatul a plătit cu file CEC fără acoperire, care au fost refuzate de bancă pe motiv de lipsă disponibil şi client aflat în interdicţie bancară.

 

Alexandra Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !