Film despre ferma de familie

De Simona Drimbău
Film despre ferma de familie
Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală (RNDR) a realizat un film în care le explică fermierilor ce este ferma de familie și cum pot să-și calculeze dimensiunea exploatației agricole în așa fel încât să beneficieze de 15.000 de euro ajutor financiar european.

Ferma de familie este exploatația agricolă care aparține întreprinderii familiale sau persoanei juridice ai cărei asociați sunt exclusiv membrii aceleiași familii. Prin membrii aceleiași familii se înțelege soțul/soția și rudele până la gradul III.

Dimensiunea economică a fermei de familie în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) este cuprinsă între 8.000 și 11.999 coeficient de producție standard. Trebuie menționat că dimensiunea economică a fermei de familie a scăzut, anul acesta, la 4.000 SO, dar modalitatea de calcul a rămas aceeași.

În filmul de prezentare, RNDR ia exemplul unei ferme mixte cu o suprafață de 4,5 ha din care 1,5 ha sunt cu porumb, 1 ha lucernă, 1 ha grâu și unul de floarea soarelui. În fermă sunt trei vaci (două de lapte și o junincă), 20 de oi, o scroafă pentru reproducție, 5 capete de tineret porcin, 100 de pui de carne și 50 de găini ouătoare.

Numărul de animale sau hectarele de culturi se înmulțesc cu valoarea SO (standard output), pe care o găsiți pe pagina oficială a Ministerului Agriculturii, www.madr.ro, la secțiunea RICA, se adună sumele și așa se află dimensiunea economică a exploatației agricole.

De cele mai multe ori se poate dezvolta un proiect pe submăsura 6.3 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici din cadrul PNDR 2014-2020, unde fermierul poate să beneficieze de 15.000 de euro nerambursabili.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !