Final de an la Ape Crişuri

ORADEA - Reprezentanţii Direcţiei Apelor Crişuri (DAC) au încheiat anul cu un pahar de şampanie şi cu urări de bine, în prezenţa presei. La insistenţele reprezentanţilor mass-media, şeful DAC, Ioan Oprean, a dezvăluit câteva din planurile de viitor ale instituţiei.

„Mergem în continuare cu proiectul Crişuri Curate, început în 2005. Nu cred că se va termina niciodată, pentru că şi în occident, unde cursurile de apă sunt mult mai curate, astfel de acţiuni au loc în continuare. Ne-am axat mai mult pe tineri şi cred că am avut rezultate bune”, a declarat Oprean. În afara municipiului, proiectul s-a desfăşurat în localităţile Ştei, Beiuş, Pomezău, Câmpeni şi Nucet. „Vom avea colaborări cu Liceul Teoretic Lucian Blaga la anul. În acest an, am avut doar cu Şcoala Generală nr. 16 şi cu Colegiul Tehnic Traian Vuia. În plus, vor fi mai multe dezbateri publice la anul şi vor fi organizate altfel”, adaugă Anca Mihociu, purtătoarea de cuvânt a DAC.

 

Planuri de viitor

Pentru anul 2008, DAC are 15 proiecte propuse spre aprobare, pe lângă altele aflate în drulare, cum ar fi cele de pe Ginta, Crişul Negru şi Suplacul de Barcău. „Sperăm ca lucrarea de la Suplacul de Barcău să fie gata până în 2009. Va fi una din cele mai importante proiecte ale DAC”, spune Oprean. Şeful DAC a menţionat, printre planurile de viitor, o posibilă lucrare de renaturare pe Ier.

În ceea ce priveşte colaborările cu alte ţări, DAC are un parteneriat fructuos cu Ungaria, susţin reprezentanţii instituţiei. „Avem o colaborare foarte bună cu cei din Ungaria. Mai colaborăm şi cu cei din Franţa, Olanda, am fost şi în Portugalia şi încercăm să iniţiem o colaborare şi cu ei”, adaugă Ioan Oprean. Pe lângă acestea, şeful DAC le-a promis reporterilor că, pe viitor, îi va lua pe teren atunci când vor fi inundaţii în Bihor, pentru a vedea cu adevărat ce presupune o intervenţie în astfel de cazuri neprevăzute.

 

Monica Mateiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !