Final muzical la Zilele Muzeului

De Cristian Horgoș
Final muzical la Zilele Muzeului
Ediţia a XVIII-a a Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor are parte de un final muzical. Luni seară, la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” a avut loc un concert coral cu cântece religioase susţinut de Coro La Valle, Sover (Italia), dirijor fiind Roberto Bazzanella.

Iar marti, de la ora 18:30, Filarmonica orădeană va găzdui un concert coral susţinut de Corul Filarmonicii de Stat Oradea (dirijor: Lászlóffy Zsolt) şi Coro La Valle (dirijor: Roberto Bazzanella).

Repertoriul corului gazdă va fi compus din lucrări corale de sorginte folclorică, semnate de Gavriil Musicescu, Ion Vidu, Augustin Bena, Bartók Béla, Kodály Zoltán, Sabin Drăgoi, Gheorghe Danga, Alexandru Paşcanu, Tudor Jarda, Valentin Timaru, Adrian Pop, iar cel al corului italian din muzică tradiţională din nordul Italiei (cântece de munte, cântecele emigranţilor şi cântece populare: La Montanara, Tasaoro, Montagne addio, Vuoi tu venir, Vostu che ti compre, E picchia picchia etc.).

Intrarea este liberă. Participarea corului italian a fost înlesnită de Consulatul Onorific al României în Regiunea Trentino-Alto Adige.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase