Finala Cupei UEFA din 2011, pe Lia Manoliu

Finala Cupei UEFA din 2011, pe Lia Manoliu
Stefan Monus, director de constructii civile al companiei germane Max Bogl, care a castigat licitatia pentru reconstruirea stadionului Lia Manoliu, declara ca termenul final de executie – mai 2010 – va fi respectat si FRF va dispune de o arena ce poate gazdui finala Cupei UEFA din 2011.

Stadionul National din complexul sportiv Lia Manoliu este demolat in proportie de 90 la suta, iar fosta structura va disparea complet pana la sfarsitul lunii februarie, pentru a lasa loc unei arene moderne de 55.000 locuri, ce va fi finalizata in mai 2010 – au anuntat constructorii cu prilejul unei conferinte de presa la Casa Fotbalului. Ionut Lupescu, director general al FR de Fotbal, a avut luni o intalnire pentru evaluarea termenilor de constructie cu directorii firmelor implicate in ridicarea noii arene. Proiectul stadionului este identic cu cel al Commerzbank Arena din Frankfurt, care a gazduit in urma cu doi ani mai multe meciuri de la mondialul de fotbal.

“Simt o anumita nostalgie dupa vechiul stadion, dar ma bucur, pentru ca fotbalul romanesc are nevoie de un stadion modern, sa intram si ca infrastructura in lumea europeana. Cu echipele de club si nationala am intrat, dar cu infrastuctura n-am intrat. Este un prim pas care va duce la dezvoltarea fotbalului romanesc. Trebuia acum 10-15 ani sa facem chestia asta, dar important este ca am gasit intelegere la primarie, la Guvern, s-au gasit bani si sa sper sa avem o arena supermoderna”, a declarat pentru Romania Libera, Ionut Lupescu.

Costurile totale ale constructiei noului Stadion National se ridica la 136 de milioane de euro, fara TVA, din care stadionul va costa 120 de milioane de euro, a declarat directorul firmei constructoare, Stefan Monus. “Partea de vest a stadionului va fi construita pe sase niveluri, iar restul constructiei, pe trei niveluri. Faza proiectului este intr-un stadiu avansat. Capacitatea stadionului va fi de 55.000 de locuri, toate acoperite, iar suprafata desfasurata in constructie este 108.000 metri patrati. Arena va fi dotata cu 40 de loje.” Monus a precizat ca s-a facut un studiu de fezabilitate pentru instalarea unui acoperis retractabil, dintr-o folie speciala rezistenta la foc si apa, cu o suprafata de 9.000 mp, ce ar necesita o investitie suplimentara de 16 milioane euro. Instalarea acoperisului retractabil va fi insa decisa de Consiliul General al Primariei Bucuresti, beneficiarul arenei. Suma investita suplimentar ar putea fi amortizata in 5 ani, daca stadionul va gazdui anual o serie de 15-20 de evenimente precum spectacole, alte manifestari culturale sau sociale. Actuala suprafata de joc nu se va mai pastra, deoarece din cauza nivelului ridicat al panzei freatice terenul va trebui suprainaltat cu un metru. La mijlocul lunii februarie va avea loc implozia celor patru stalpi ai instalatiei de nocturna, iar lucrarile pentru turnarea fundatiei noii arene vor incepe in aprilie. Stadionul se va ridica pe 6 niveluri in partea sa vestica, in timp ce tribuna a II-a va atinge 3 niveluri, investitia urmand sa se ridice la 120 milioane de euro, fara TVA. Suprafata totala a arenei va fi de 108.000 mp si toate locurile vor fi acoperite de o structura din membrana sustinuta de cabluri de otel. Zona VIP si cea economica vor avea rezervate 4.000 de locuri, subsolul 2 va cuprinde 200 locuri de parcare si spatii tehnice, iar subsolul 1 va gazdui vestiarele, sali de refacere, zona mixta si sali de conferinte.

Realitatea anunta ca noul stadion national va fi prima arena din Romania care va avea o parcare subterana dispusa pe doua niveluri. “E nevoie sa intram si ca infrastructura in UE. Daca cu fotbalul am reusit sa intram, cu nationala si cu echipele de club, din pacate la infrastructura inca n-am intrat”, a declarat directorul FRF, Ionut Lupescu.

Desi directorul firmei de constructii promite ca termenul limita de finalizare a lucrarii, va fi respectat, Evenimentul Zilei declara ca firma germana care se ocupa de construirea stadionului se confrunta cu o criza de personal. Se cauta dulgheri si fierar-betonisti. Procesul de daramare a vechii arene decurge anevoios, in ciuda asigurarilor oferite de constructor (firma Max Bögl), iar termenul de predare „la cheie“ a viitorului stadion (luna mai a anului 2010) pare greu de respectat, in viziunea celor de la „Casa Fotbalului“. Motiv pentru care Ionut Lupescu, director general la FRF, a cerut celor care au castigat licitatia sa dea, la fiecare doua luni, raportul asupra lucrarilor. La conferinta de presa de ieri, „Neamtul“ i-a adresat intrebari inginerului Stefan Monus, director la Max Bögl, cot la cot cu jurnalistii!

Angajatii firmei care a castigat licitatia nu se spetesc cu munca. La daramarea stadionului puneau umarul doar zece persoane. Un excavator se lupta din greu cu mormanele de pamant, in timp ce cativa gura-casca admirau zbaterea utilajului. Constructorul a recunoscut ca se confrunta cu o criza profunda de personal. „In perioada de varf, pe santierul de la stadion vor fi 250-300 de muncitori. Vom face un campus in care sa poata locui peste 100 de persoane. Vom cauta forta de munca in toata tara“, a precizat Monus. In timp ce discuta cu reporterul EVZ, Monus a fost abordat de o persoana. „Angajati dulgheri? Eu sunt dulgher“, i s-a adresat omul inginerului. „Da, cautam! In prima faza vrem echipe de dulgheri si de fierar-betonisti“, i-a raspuns, amabil, Monus.

In acest moment, pe santierul de la stadion lucreaza 30 de muncitori, dar numarul acestora va creste pana la 300 pe viitor, scrie Adevarul.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !