Finanţare pentru agricultură şi silvicultură

În perioda 15 martie – 15 aprile se pot depune priecte în cadrul Măsurii 125.

Din luna martie reîncepe depunerea de proiecte. „Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit anunţă deschiderea primei sesiuni pentru depunerea proiectelor din cadrul Măsurii 125 – Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii”, a precizat Florian Vesa, directorul coordonator adjunct al OJPDRP Bihor. Depunerea proiectelor se va face în perioada 15 martie  – 15 aprilie.

Potenţialii beneficiari vor putea depune proiectele la sediile Oficiilor Judeţene de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) ale Agenţiei, în judeţele unde va fi amplasată investiţia.

Program

Programul de primire al proiectelor la OJPDRP este de luni până vineri între orele 9 şi 14. Excepşie face ziua de joi, 15 aprilie, când se vor putea depune cereri de finanţare doar până la ora 12.

Suma disponibilă pentru această sesiune este de 148.774.185 euro, împărţită pe submăsuri.

Astfel, submăsura 125-a  – Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii, va avea disponibilă o sumă de 89.264.511 euro, iar pentru submăsura 125-b – Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea silviculturii” sunt alocaţi 59.509.674 euro.

„Conform deciziei Autorităţii de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, în urma consultării Comitetului de Monitorizare, pentru Măsura 125 se vor derula maxim două sesiuni pentru depunerea proiectelor în cursul accestui an”,  a concluzionat Florian Vesa.

Toţi cei interesaţi în aflarea unor informaţii detaliate pot consulta Ghidul Solicitantului aferent acestei măsuri de investiţie, disponibil pe pagina de internet a APDRP, www.apdrp.ro şi a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale  www.madr.ro.

S.Al. 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase