Finanţare sigură 99%?

1Comentariu
„Sunt convins în proporţie de 99% că vom obţine finanţarea pe acest proiect. Mă bazez pe faptul că e un proiect bine lucrat, s-a răspuns în format electronic la toate punctele solicitate.

Mai mult, în ultima perioadă am discutat cu cei de la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) Cluj, care ne-au spus că e un deficit de proiecte depuse pe această problematică”, declara marti Dan Poinar, cel care va manageria implementarea proiectului de revitalizare a satului românesc, o dată ce va fi obţinută finanţarea europeană. Până în octombrie se aşteaptă răspunsul privind finanţare de la autoritatea de management al acestor proiecte, aflată în subordinea Ministerului Muncii.

Partenerii implicati în proiect sunt: Judeţul Bihor, reprezentat prin Consiliul Judetean Bihor, şi comunele Bratca, Budureasa, Bulz, Câmpani, Criştioru de Jos, Pietroasa, Roşia, Sălacea, Sălard, Sânmartin, Şuncuiuş,Tinca, Vadu Crişului, respectiv comuna Hălmagiu şi comuna Vîrfurile din judeţul Arad.

Prin acest proiect de 505.000 euro, aplicanţii urmăresc îmbunătăţirea calităţii resurselor umane, creşterea oportunităţilor de ocupare în turism şi creşterea ponderii ocupaţiilor non-agricole la ţară.

Călin Corpaş

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor