Finanţări europene pentru agricultură

Finanţări europene pentru agricultură
ORADEA – Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) primeşte începând cu această lună proiecte de investiţii pentru dezvoltarea agriculturii şi a mediului rural.

Cei care doresc să beneficieze de fonduri nerambursabile pot accesa trei măsuri de finanţare care se adresează agriculturii (Măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”), procesării agroindustriale şi silvice (Măsura 123 – „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi silvice”), dar şi modernizării satului românesc (Măsura 322 – „Renovarea şi dezvoltarea satelor”).

„Finanţarea cu bani europeni a investiţiilor se face în urma depunerii unei cereri de finanţare împreună cu documentaţia aferentă respectivei investiţii la la Oficiul Judeţean pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJDRP), de care aparţine amplasamentul proiectului”, ne-a informat Florian Vesa, directorul executiv adjunct al OJDRP Bihor.

Fonduri

Pentru modernizarea exploataţiilor agricole (Măsura 121) sunt alocaţi pentru acest an peste 57 de milioane de euro, fonduri care vor putea finanţa ferme vegetale şi de creştere a animalelor. „Procentul de cofinanţare variază între 50 şi 75%, un beneficiar putând primi finanţare nerambursabilă, după caz, de până la 2 milioane de euro”, spune Vesa.

Tot până la 2 milioane de euro nerambursabili, pot primi şi beneficiarii proiectelor de investiţii în industria prelucrării cărnii, laptelui, cerealelor, legumelor şi fructelor sau vinului (Măsura 123). Procentul de cofinanţare este în general de 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului, iar fondurile alocate pentru acest domeniu sunt de aproximativ 33 de milioane de euro.

Nu în ultimul rând, o măsură aşteptată cu mult interes este cea referitoare la modernizarea satului românesc (Măsura 322). Prin aceasta se va finanţa infrastructura rurală (drumuri, canalizare, apă, gaze, curent electric, colectarea gunoiului), dar şi proiecte integrate, de anvergură, privind reabilitarea clădirilor de patrimoniu, centrului civic al comunei, înfiinţarea de servicii pentru populaţia rurală. Fondurile alocate acestei măsuri depăşesc 103 milioane de euro, procentul de finanţare ajungând la 100% pentru proiectele de utilitate publică negeneratoare de profit.

Beneficiarii acestei măsuri sunt în primul rând autorităţile locale, dar şi ONG-uri, instituţii de cult, chiar şi persoane fizice. Informaţii despre proiecte se pot obţine la adresa: www.apdrp.ro

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase