Finanţări pentru energie regenerabilă

Finanţări pentru energie regenerabilă
Finanţările pot ajunge până la 50% din valoarea proiectului, dar nu mai mult de 30 milioane de lei.

În perioada 15 iunie – 15 iulie 2010, întreprinderile mari şi IMM-urile pot depune proiecte pentru finanţarea producerii energiei din resurse regenerabile. Este vorba despre IMM-urile care au înscrisă în statutul societăţii activitatea privind producţia de energie electrică şi/sau termică, corespunzătoare diviziunii 35 din CAEN: „Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apa caldă şi aer condiţionat”.

Programul are în vedere producerea energiei din surse regenerabile: eoliană, geotermală, solară, biomasă şi hidro.

Finanţări

Finanţarea pentru aplicanţii din regiunea Nord-Vest, de unde face parte şi judetul Bihor, este de până la 50% din valoarea proiectului, dar nu mai mult de 30 de milioane de lei. Administraţia Fondului de Mediu, care este finanţatorul proiectelor dispune pentru aceste finanţări de 440 de milioane de euro.

Cheltuielile eligibile pot fi pentru investiţii în active corporale şi necorporale, legate de înfiinţarea unei noi unităţi, extinderea unei unităţi existente, diversificarea producţiei unei unităţi, prin realizarea de produse noi, suplimentare, sau schimbarea fundamentală a procesului de producţie al unei unităţi existente. De asemenea, finanţările se mai acordă pentru achiziţionarea de active imobilizate direct legate de o unitate de producţie, atunci când aceasta s-a închis sau s-ar fi închis în lipsa acestei achiziţii, iar activele sunt achiziţionate de un investitor independent.

Realizarea clădirilor şi/sau construcţiilor necesare amplasarii şi montării utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor achiziţionate, cu dotările aferente – instalaţii electrice, instalaţii de alimentare cu gaze naturale, înstalaţii de încălzire, ventilare, climatizare, telefonie, PSI, intranet (active corporale) pot fi finanţate, de asemenea, prin astfel de programe. Instalaţiile menţionate mai sus sunt aferente doar interiorului clădirii.

Fondurile nerambursabile se mai acordă prentru achiziţia de utilaje, echipamente, instalaţii noi necesare îndeplinirii obiectivelor proiectului (active corporale) cât şi pentru achiziţia de tehnologii, brevete, know-how (active necorporale) şi realizarea sistemelor de aducţiune de apa, în cazul microhidrocentralelor. Informaţii  suplimentare pot fi obţinute de la Administraţia Fondului de Mediu, la adresa de web: www.afm.ro.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !