Finanţări pentru IMM-uri

3Comentarii
Raluca Miclea
Raluca Miclea
Agenţii economici bihoreni au primit finanţări în valoare de peste 416.000 de lei.

În anul 2009, agenţii economici din Bihor au primit finanţări în valoare de 416.306,82 de lei prin intermediul programelor Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii (AIPPIMM) şi a Oficiilor sale Teritoriale. „În anul 2009, prin intermediul  AIPPIMM s-au derulat programe naţionale prin care s-a acordat sprijin financiar nerambursabil tuturor categoriilor de intreprinzători, organizaţi fie ca societăţi comerciale sau cooperative, fie ca persoane fizice independente sau asociaţii familiale”, ne-a declarat Raluca Miclea, consilier programe CIAI Bihor.

În perioada de înscriere on-line aferentă programelor de finanţare AIPPIMM, pentru judetul Bihor s-au înregistrat 136 de dosare, dintre care doar un numar de 25 de agenţi economici au beneficiat de ajutor financiar prin acordarea alocaţiei financiare nerambursabile.

Situaţia pe programe

În cadrul „Programului pentru sprijinirea dezvoltării IMM prin fonduri în limita sumelor plătite pentru profitul brut reinvestit” – prin care se returnează firmelor contavaloarea a 16% din valoarea investiţiilor realizate şi achitate integral în anul 2008, din profit, pe site-ul www.mimmc.ro s-au înscris 20 agenţi economici. Au fost acordate şase alocaţii financaire nerambursabile (AFN), în sumă totală platită agenţilor economici în valoare de 34.695,87 lei.

„În cadrul Programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă – singurul prin care se finanţează activităţi din domeniul comerţului, alături de cele din domeniul prestărilor de servicii, pe site-ul www.mimmc.ro s-au înscris 50 agenţi economici. În urma evaluării documentaţiei depuse, s-au acordat 13 alocaţii financaire nerambursabile în valoare de 299.610,95 lei”, a precizat reprezentantul OTIMM Satu Mare.

Alţi 82.000 de lei au fost alocaţi pentru şase agenţi economici în cadrul „Programului naţional multianual pe perioada 2006 – 2011 pentru susţinerea accesului IMM la servicii de instruire şi consultanţă. Au mai fost 30 de solicitări de finanţări în cadrul „Programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare – START”, precum şi două solicitări în cadrul „Programului naţional multianual pe perioada 2002 – 2012 pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului”, pe site-ul www.mimmc.ro. Pentru aceste solicitări nu s-au acordat finanţări nerambursabile.

„Totalul finanţărilor atrase de către agenţii economici din judeţul Bihor în decursul anului 2009, prin intermediul programelor gestionate de către AIPPIMM, a fost de 416.306,82 lei”, a subliniat Raluca Miclea.

Dan Birta



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor