Finlandeză moartă

O finlandeză şi-a pierdut viaţa vineri după-masa, după ce maşina în care era pasageră a fost tamponată de o autoutilitară care transporta îngheţată. Accidentul s-a produs în jurul orei 19:30, la o intersecţie de lângă Chişlaz.

Poliţiştii spun că I.V. (39 ani), din Mădăras, aflat la volanul unei autoutilitare Mercedes, ce rula pe drumul comunal 112, nu a acordat prioritate de trecere unui Opel ce circula pe Drumul Judeţean 191, condus de B.L.S. (54 ani), din Sânmartin, intrând în coliziune cu acesta. În urma violentului impact, Opelul a fost proiectat în şanţul din partea stângă a direcţiei sale de mers.

„Este vorba de o neacordare de prioritate. O autoutilitară care transporta îngheţată a ieşit de pe drumul comunal 112 Chişlaz, în DJ 191, unde avea indicatorul «Oprire». Astfel, a izbit un Opel care circula dinspre Marghita spre Oradea, proiectându-l apoi în şanţ”, spune subcomisarul Claudiu Ciuclea, ofiţer în cadrul SPR Bihor.

În urma şocului, pasagera din mijloc de pe bancheta din spate, finlandeza M.G., a suferit leziuni care au condus la deces. De asemenea, şoferul Opelului a suferit şi el leziuni multiple. În Opel se aflau încă trei cetăţeni finlandezi: mama victimei şi încă un cuplu.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase