Firma, Statul şi criza…

Angajaţii unei firme sunt nemulţumiţi că nu-şi primesc la timp drepturile salariale sau li se dau doar parţial. Iar şefii sunt supăraţi pe Statul care nu are pardon.

Efectele crizei sunt resimţite peste tot în economie. Firmele mici sunt primele expuse „intemperiilor” generate de blocajul economico-financiar. Angajaţii unei firme orădene, Prodigi Construct, sunt nemulţumiţi de faptul că nu primesc bonuri de masă din luna august 2009 şi nu li se acordă drepturile salariale şi aşa mici: sporuri, plata integrală a orelor suplimentare şi primesc cu întârziere salariile. Societatea a fost înfiinţată în urmă cu aproximativ un an şi are 25 de angajaţi. Iniţiat a activat în domeniul construcţiilor dar s-a reprofilat spre montaj-încălţăminte. Firma a intrat şi în vizorul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor. Societatea a fost amendată cu suma de 42.000 de lei de ITM, care a depistat în timpul unui control că 14 angajaţi lucrau fără cărţi de muncă.

Vrând să intre în legalitate, conducerea Prodigi Construct a demarat formele legale pentru angajaţi, însă potrivit acestora le-ar fi dat recent la semnat contracte de muncă ce prevăd job-uri part time, două sau patru ore, de la caz la caz şi nicidecum opt ore, cât spun oamenii că lucrează. Documentele au indignat angajaţii, dezamăgiţi de perspectiva de a le fi afectat cuantumul pensiei pe viitor. În atari condiţii, şefii le-au pus în faţă angajaţilor salarii mai mici. O parte dintre angajaţi refuză însă să semneze contractele propuse.

Amenda îi termină

Conducerea firmei spune că vrea să conteste amenda dată de ITM, susţinând că a fost dată abuziv. „În urma unui anunţ de angajare, am făcut o selecţie şi din 17 noiembrie s-au prezentat la muncă, în perioadă de probă, 14 persoane. În aceeaşi zi au venit în control inspectorii ITM, care ne-au amendat pentru că noii angajaţi nu aveau încă formele legale. Dar noi, potrivit legii avem termen să întocmim cărţile de muncă în decurs de cinci zile, termen care nu a fost respectat”, spune Valeria Stancu, directorul tehnic al firmei, care nu uită să ne spună că întârzierea constantă a achitării plăţilor de către clienţi a împins firma într-o situaţie dificilă.

„E adevărat că am dat salariile cu întârziere, dar în fiecare lună şi le-au primit. Am plătit orele suplimentare doar cu 1-2-3% în plus faţă de orele din timpul normal de lucru. În plus, dacă firma nu are profit nu suntem obligaţi să dăm angajaţilor bonuri de masă. Dar dacă Statul Român aşa se comportă cu noi şi ni se va impune această amendă, probabil vom închide”, spune Marinela Stancu, fiica şefei, angajată în firmă pe post de secretară.

Potrivit legislaţiei în vigoare, angajatorul are obligaţia de a întocmi cartea de muncă în decurs de 30 de zile şi de a înregistra contractul de muncă în decurs de 20 de zile de la încadrarea în muncă. 

Malina Pop