Firmele emit singure facturi

Firmele emit singure facturi
ORADEA – De la 1 ianuarie 2007, semnarea şi ştampiarea facturilor nu mai este obligatorie. Firmele vor trebui însă de la această dată să-şi emită singure facturi sau alte documente cu regim special care vor trebui să conţină o serie de elemente de identificare şi de siguranţă. Ordin

„Modul de emitere a facturilor şi a documentelor cu regim special sunt prevăzute în articolul 155 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare precum şi în Ordinul 2226 din 27.12.2006, privind utilizarea unor formulare financiar-contabile”, ne-a informat Vasile Farc, purtătorul de cuvânt al Finanţelor bihorene. Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), regimul de tipărire şi numerotare este stabilit de persoana impozabilă stabilită în România. Factura este identificată printr-un număr de ordine, în baza uneia sau mai multor serii, număr care trebuie să fie secvenţial, stabilit de persoana impozabilă, astfel încât să se asigure necesarul în funcţie de numărul de facturi care se emit. „Toată problema este acum în ograda agenţilor economici. Ei dau seriile şi numărul facturilor pe care le pot edita cu ajutorul calculatorului”, a precizat Vasile Farc.

Anual se stabileşte numărul de la care se emite factura, avizul sau chitanţierul. Persoanele care răspund de organizarea şi conducerea contabilităţii societăţii respective trebuie să desemneze prin decizie internă scrisă, persoana cu atribuţii privind alocarea şi gestionarea numerelor facturilor, avizelor sau chitanţierelor emise de persoana impozabilă.

 

„RO” în loc de „R”

 

„Formularele de factură fiscală şi aviz de însoţire a mărfii pretipărite, înseriate şi numerotate sub supravegherea Imprimeriei Naţionale, sau editate cu ajutorul tehnicii de calcul, aflate în stoc la data de 01.01.2007 vor putea fi utilizate până la epuizarea stocului”, a subliniat reprezentantul Finanţelor bihorene. Se va avea în vedere însă înlocuirea atributului alocat „R” din codul de înregistrare ca plătitor de TVA cu prefixul „RO” al codului de înregistrare în scopuri de TVA, manual sau prin aplicarea unei ştampile. De asemenea vor fi respectate informaţiilr obligatorii care trebuie cuprinse în factură sau avizul de însoţire a mărfii, conform art. 155 din Legea nr. 571/2003.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase