Fiscul ne ia la bani mărunţi

Fiscul ne ia la bani mărunţi
DEVA – Peste 900 de agenţi economici au fost controlaţi de către inspectorii fiscali din cadrul şi din subordinea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara (DGFP), controale care s-au finalizat cu 1.046 acte de control.

Inspectorii fiscali au urmărit respectarea de către contribuabili a reglementărilor legale privind stabilirea, evidenţierea, declararea şi plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii fiscale către bugetul general consolidat .
De asemenea s-a urmărit legalitatea operaţiunilor pentru care agenţii economici au solicitat rambursarea taxei pe valoarea adaugată. Numai în aceste patru luni au fost 425 de astfel de cereri, suma totală admisă la rambursare/restituire fiind de peste 27.600.000 lei.
În judeţul Hunedoara rezultatele verificărilor s-au concretizat în atragerea la bugetul de stat a unor venituri suplimentare în valoare totală de 19.958.000 lei, cu 255,7% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului anterior.
La contribuabili persoane fizice inspectorii DGFP au făcut 232 de acţiuni de control, rezultatele acestora fiind concretizate în stabilirea unor venituri suplimentare în valoare totală de 1.099.000 lei, reprezentând diferenţe de impozite şi taxe, accesorii şi amenzi.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !