Fit Dance Vogue în Oraşul Alb

1Comentariu
Fit Dance Vogue în Oraşul Alb
BELGRAD - Evenimentul organizat de International Dance Organization a reunit echipe din 17 ţări. Competiţia s-a derulat pe parcursul a trei zile, iar România a prezentat la categoria „Dance show Formation Children” echipa cu cea mai scăzută medie de vârstă din concurs : aproximativ 8 ani. Imagini

„Furnicuţele” cu show-ul „ Hard
working ants” au fost privite cu simpatie de
participanţi, atât în timpul
repetiţiilor, cât şi în concurs.
Clubul orădean a fost intrat în
competiţie şi la categoria
„junioare” cu un număr susţinut
de „paianjeni”.

 

Evenimentul a fost găzduit de Sava Center Events
Hall, un complex sportiv şi de agrement ce
domină împrejurimile prin masivitatea
clădirii. Pentru sportivele de la Fit Dance Vogue
cele trei zile de competiţie au însemnat
treziri cu noaptea-ncap pentru a profita de minutul
acordat de organiyatorii acomodării cu scena,
repetiţii, aproximativ zece ore/zi petrecute
în sala de spectacole a Complerxului Sava Center
şi bineînţeles drumul cu autocarul
între Hotelul Slavija şi Sava Center.

 

Prima zi de concurs a fost destinată numerelor
individuale şi celor de la sercţiunea
„duo”. Chiar dacă fetele noastre nu au
reuşit să prindă podiumul,
prestaţia lor este cu atât mai
remarcabilă cu cât aceşti copii
preferă să îşi petreacă
timpul în sala de antrenament în vremuri
în care colegii de vârsta lor sunt
atraşi de alte tentaţii. Şi în
condiţiile în care, în România,
show-dance e o ramură nouă, iar Oradea e
oarecum un oraş avangardist în
domeniu.

În fugă

 

Aşadar, cum aflasem de la liderul grupului,
maestrul coregraf Maris Puşcov, deplasarea la
Belgrad nu a fost una în scop turistic, ci
…competitiv. Aşadar, şi
însoţitorii echipei au intrat în ritm
şi , pe fugă, şi „pe furate”
am descoperit câteva bucăţele din
capitala Serbiei. Teatrul a 140 de războaie,
asaltată de 40 de armate, de-a lungul timpului,
Belgradul mai păstrează şi azi
cicatricele bombardamentului NATO din urmă cu 10
ani. Chiar dacă această Pasăre Phoenix
aflată la limita dintre Orient şi Occident se
încăpăţânează să
ignore urmele trecutului, ici acolo, clădiri
imense gata să se prăvale stau mărturie
că a existat un moment cumplit 1999. Tunurile din
al doilea război mondial sunt obiective turistice
în Cetatea Belgradului. Vizita acolo i-a
determinat pe orădeni să facă o
comparaţie între modul în care e
valorificat potenţialul turistic al acestui
aşezământ din Belgrad comparativ cu
Cetatea Oradea. Supranumit Oraşul Alb
datorită dalelor care domină
priveliştea, Belgradul ascunde privelişti
minunate precum e cea oferită de cea mai mare
bisercă ortodoxă din lume Catedrala
Sfântul Sava.

 

Lăcaşul de cult era amplasat la nici cinci
minute de hotelul la care a fost cazată
delegaţia României. Chiar dacă
populaţia Belgradului nu se bucură de mari
venituri pe cap de locuitor, marile branduri şi-au
deschis reprezenţate în tot oraşul .
Memoria localnicilor mai păstrează
încă urmele războiului, însă
Belgradul de azi dă impresia unui oraş
în care viaţa curge liniştit. Doar
atmosfera de competiţie de la Sava Center a scos
pentru câteva zile, la început de mai,
oraşul dintr-o dulce amorţeală. Acolo
s-a trăit intens, au fost lacrimi de bucurie
şi de supărare, acolo s-au născut
visuri. Că la următoarea competiţie Fit
Dance Vogue va fi pe podium.

 

Veronica Bursasiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor