Fitze” de liceeni

5Comentarii
Fitze” de liceeni
ORADEA - Cătălin Dezbrăcatu’ de la „Cronica cârcotaşilor” a venit la Oradea se afle care e cel mai „fitzos” liceu. Prilej cu care şi-a descoperit şi replica feminină în persoana unei puştoaice cu mult talent de la Liceul de Artă. Imagini Video: concurs liceeni Video  Video: Cătălin Dezbracatu Video


„Fitzoşii” de pe scenă au fost
susţinuţi de peste 200 de colegi. Galeriile
formate din profesori şi elevi s-au întrecut
în a aclama numele liceelor pe care le-au
reprezentat: Colegiul Naţional „Emanuil
Gojdu”, Colegiul Economic „Partenie
Cosma”, Liceul Teoretic „Onisifor
Ghibu” şi Liceul de Artă.


Efervescentză


Liceenii au avut prilejul să demonstreze că
„fitze” nu este un cuvânt cu sens
peiorativ, că „fitze” presupune
efervescenţă, multă muncă şi
mult talent. Fără aceste ingrediente, cuplul
de dansatori din lotul naţional care au
reprezentat „Gojdu”, sau trupa de teatru de
la Economic, ori cei de la „Ghibu”, cu
varianta lor a carnavalului de la Rio, dar nici
„fitzoşii” de la Arte nu ar fi
reuşit să ofere un spectacol de două ore
orădenilor. Proba de cultură generală
având ca temă istoria celor patru licee a
fost una de încălzire. După care s-a
dat drumul la show. Disputa talentelor a fost
deschisă de Colegiul Naţional „Emanuil
Gojdu”. Cei care au fost mai aproape de
scenă au putut vedea pasiunea cu care şi-au
prezentat numărul cei doi dansatori, membri ai
lotului naţional. După ce remarcase vocea
chitaristei de la canto, elevă la Liceul de
Artă, Dezbrăcatu’ a descoperit că
aceasta poate să joace cu succes şi rolul
său în „Cronica
fitzoşilor”. Momentele de hip-hop, teatru
şi prezentări de modă, dar şi de
interpretări solo, au fost „armele” cu
care s-au luptat competitorii. Proba care a dat de
furcă organizatorilor, nu elevilor, a fost trasul
frânghiei.


 


Cei care au pus în scenă această
probă nu au reuşit să găsească
în Oradea o frânghie care să nu se
frângă ca un fir de aţă când
au intrat în mâinile liceenilor.
Soartă pe care a avut-o, de altfel, şi cablul
unui microfon. Ultima probă i-a dat
bătăi de cap şi lui Dezbrăcatu’. Un
mix de flotări, genoflexiuni, mersul
broaştei, împinsul portocalei cu lingura
între dinţi şi alte
năzdrăvănii au încheiat concursul.
Chiar dacă la final cei mai fitzoşi liceeni
au fost cotaţi cei de la Liceul de Artă,
toată lumea a avut de câştigat
bună dispoziţie într-o
după-amiază de sâmbătă
aproape perfectă.


Veronica Bursasiu



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor