Fizica predată prin metoda investigației. Beneficiari: 1.250 de elevi

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
Fizica predată prin metoda investigației. Beneficiari: 1.250 de elevi
Vor să-i învețe pe elevi să redescopere plăcerea de a învăța la fizică. Să le provoace curiozitatea. Își propun ca elevii să devină actorii principali în descoperirea explicațiilor fenomenelor fizice.

25 de profesori de fizică vor utiliza metoda investigației la ore, în județul Bihor. Aceasta după ce vor participa la cursul ce se desfășoară în laboratorul de fizică de la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” din Oradea, sâmbătă, 10 noiembrie, și duminică, 11 noiembrie. Cursul are loc în cadrul programului „Fizica altfel”, care se desfăşoară în judeţul Bihor.

„«Fizica altfel» este un proiect inițiat de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale, care își propune să-i formeze pe profesorii de fizică să utilizeze metoda investigației la clasă, astfel încât elevii să înceapă să gândească structurat și să (re)descopere plăcerea de a învăța fizica. Proiectul, devenit deja strategic pentru organizație, este considerat best – practic și pentru alte științe predate la școală, pentru care CEAE intenționează să identifice și să ofere metode active și moderne de învățare”, spune prof. Alexandrina Teuşdea, formator alături de prof. Teodora Berchez.

Cu sprijinul KFC România sunt formați 25 de profesori de fizică din județul Bihor să utilizeze la clasă metoda investigației în cadrul orelor de fizică. Se anticipează că în urma acestui curs, peste 1.250 de elevi vor beneficia la clasă de o nouă abordare și vor realiza investigații la care până acum nici nu s-au gândit.

„Tot auzim în spațiul public că lucrurile nu sunt în regulă, nici cu copiii – nu mai vor să învețe, nu-i interesează decât «să stea pe telefoanele mobile» – dar nici cu profesorii, care nu mai fac suficient efort pentru a face lecțiile interesante. Derulând proiectul «Fizica altfel», am avut surpriza să descoperim că lucrurile nu stau deloc așa. Când elevii devin actorii principali în descoperirea explicațiilor fenomenelor fizice, curiozitatea reapare și, odată cu ea, dorința de a înțelege cât mai multe despre lumea din jur.

În ceea ce privește profesorii, problema nu este că nu și-ar dori să procedeze altfel la clasă, dar nu știu cum să facă asta de unii singuri. Dacă sunt incluși în programe de pregătire care să-i învețe cum să le stârnească elevilor curiozitatea și cum să-i facă să înțeleagă mai bine temele din programă, o bună parte dintre ei fac minuni la clasă. Și, la fel ca elevii, profesorii află din nou ce înseamnă entuziasmul. Mulțumim, KFC, pentru continuarea parteneriatului!”, a declarat Cristian Hatu, președintele CEAE.

„Fizica altfel”

Demarat în anul 2012, proiectul educațional „Fizica altfel” și-a propus să formeze profesorii de fizică să lucreze la clasă prin metoda investigației, metodă ce le permite elevilor să dobândească abilități de bază foarte importante pentru viitorul lor, și anume: gândire critică, rezolvarea de probleme complexe, luarea și asumarea deciziilor, capacitatea de a lucra în echipă, capacitatea de a învăța lucruri noi într-un timp relativ scurt etc.

CEAE, împreună cu reprezentanți ai comunității „profesorilor altfel”, au generat schimbarea programei școlare de fizică. Astfel, extinderea cursurilor de formare este un pas firesc, pe care organizația și l-a asumat astfel încât toți elevii să beneficieze de noua abordare a predării prin investigație la clasă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !