Flăcările au mistuit o casă din localitatea Mișca

Flăcările au mistuit o casă din localitatea Mișca
Un incendiu de amploare a distrus o locuință din localitatea bihoreană Mișca, comuna Chișlaz.

Pompierii din Marghita au fost anunțați joi, în jurul 11:30, că la o locuință din localitatea Mișca s-a produs un incendiu. La fața locului s-au deplasat 14 pompierii militari din cadrul Detașamentului din Marghita și două autospeciale de lucru cu apă. „În urma executării recunoaşterii, pompierii militari au constatat că incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, la bucătăria casei și la alte două încăperi al căror tavan se prăbușise, precum și la întregul acoperiș, existând un risc ridicat de extindere a flăcărilor la locuința învecinată”, precizează maior ISU Crișana, Camelia Roșca.

Pe lângă intervenția pentru stingerea flăcărilor, pompierii s-au asigurat că incendiul nu se extinde la una dintre locuințele învecinate.

32260979_1375068255927478_1295655645948674048_n

Potrivit purtătorului de cuvânt ISU Crișana, „operațiunea de stingere a fost finalizată în jurul orei 12.05, pompierii militari reușind să prevină producerea unei deflagrații, prin evacuarea a două butelii aflate în bucătăria afectată de flăcări și să împiedice propagarea incendiului la o altă încăpere și la casa vecină”.

În timpul incendiului a ars acoperișul locuinței, precum și circa 60 de metri pătrați tavan din plăci fibrolemnoase (PFL), electrocasnice și mobilierul din trei încăperi (bucătărie și două camere).

În urma investigațiilor, pompierii au concluzionat că incendiul a fost provocat cel mai probabil de un cablu electric cu improvizații.

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !