Florescu, primul fotbalist român în Danemarca

Reactualizat la:
Florescu, primul fotbalist român în Danemarca
Mijlocaşul George Florescu a dat Rusia pe Danemarca, fiind primul jucător român transferat în acest campionat. Internaţionalul a semnat un contract valabil 4 ani cu echipa FC Midtiyalland, ruşii de la Torpedo Moscova încasând pe el 1,2 milioane de euro.

Fotbalistul, care a mai fost dorit şi de grecii de la PAOK Salonik, a dat probe la vicecampioana Danemarcei într-un meci contra celor de la Hamburg şi i-a convins imediat pe conducătorii “lupilor negri”.

Aceştia au pus pe masa divizionarei secunde ruse Torpedo Moscova peste un milion de euro şi şi-au asigurat serviciile fotba-listului în vârstă de 23 de ani. Florescu a primit de la clubul Midtiyalland o casă într-o zonă liniştită şi o maşină de ultimă oră şi va juca în prima ligă daneză în tricoul cu numărul 9. Deşi nu e o echipă foarte bogată, interesant este că formaţia nordică are nu mai puţin de 2.500 de sponsori.

A petrecut de Sărbători la Cluj

Fotbalistul a petrecut Sărbătorile de iarnă în ţară, la Cluj, alături de familie. Florescu s-a întâlnit cu bunul său prieten, Răzvan Cociş, cu care a jucat împreună atât la Universitatea Cluj, cât şi la Şeriff Tiraspol, dar şi la echipele naţionale de juniori şi U-21 ale României. Cociş evoluează în prezent în Rusia, în prima ligă, la Lokomotiv Moscova. El a fost vândut de Şeriff în februarie 2007 contra sumei de 3 milioane de euro şi are un salariu anual de 800.000 de euro.
Sursa: Click



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !