Florica Cherecheș: „nu putem accepta ca ministrul de interne să mintă populația”

De Oana Farcas
24Comentarii
Florica Cherecheș: „nu putem accepta ca ministrul de interne să mintă populația”
Deputatul PNL, Florica Cherecheș cere demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru modul inacceptabil în care instituţia pe care o conduce a gestionat protestul din 1 februarie.

Deputatul liberal a transmis un comunicat de presă prin care explică diferențele dintre liderii PSD în timpul campaniei electorale și tot ei, în aceste zile, când „par a fi interesați numai de interesele personale ale liderului lor(…). Acum sfideazo zecile și sutele de mii de români care ies în stradă în fiecare seară, ca să protesteze împotriva ordonanțelor care zdruncină puternic statul de drept”, a notat Florica Cherecheș.

„Îi cerem demisia”

Deputatul orădean mai face referire la modul în care ministrul de interne a gestionat situația: „Modul inacceptabil în care doamna ministru Carmen Dan a gestionat situația, faptul că a mințit spunând că nu a fost avertizată asupra faptului că e posibil ca grupurilor de protestatari pașnici să li se alăture unii turbulenți, mă determină să solicit demisia doamnei ministru. Faptul că nu a luat măsuri pentru a-i opri pe ultraşi inainte ca aceştia să înceapă atacurile asupra jandarmilor si protestatarilor paşnici, deși fusese informată de iminenta lor apariție, denotă incompetența sau incapacitatea de a gestiona situațiile de criză”.

De altfel, Florica Cherecheș cere demisia ministrului de interne, Carmen Dan, și avertizează că „românii trebuie să se simtă siguri în țara lor”.

„Nu putem risca să avem oameni nevinovați care protestează pașnic, bătuți pe stradă, fără ca problema să fie prevăzută sau oprită în fază incipientă, nu putem accepta ca ministrul de interne să mintă populația sau să nu poată gestiona situațiile dificile, așa că îi cerem demisia”, a completat deputatul PNL.

Ministrul de Interne a citit, joi, o listă cu persoanele publice care ar fi instigat populația la protest. Pe listă se află mai mulți jurnaliști, printre care Lucian Mîndruță, Emilia Șercan, Cătălin Tolontan și Ovidiu Vanghele.



24Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor