FNI-ştii despăgubiţi

FNI-ştii despăgubiţi
BUCUREŞTI – Instanţa Tribunalului Bucureşti a decis, marţi, condamnarea Ioanei Maria Vlas la 13 ani de închisoare, a lui Nicolae Popa la 15 ani de închisoare, precum şi despăgubirea a peste 130.000 de părţi civile în dosarul FNI.

Ioana Maria Vlas, fostul administrator al SOV Invest, a fost condamnată la 13 ani de închisoare pentru înşelăciune, fals în înscrisuri şi abuz în serviciu în formă calificată, iar Nicolae Popa, fost director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al Sov Invest, la 15 ani de închisoare pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri.

         Totodată, Marian Petrescu, fost preşedinte al SOV Invest, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, în timp ce Mihaela Sima, fost director economic al SOV Invest, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi. Marius Andrei, cenzor extern independent al SOV Invest, a primit o pedeapsă de patru ani.

         Gavril Bătrân şi Diţă Ioan, membri al  Consiliului de Administraţie al SOV Invest, au primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare, iar Bebis Cezara, comisar coordonator al Departamentului de reglementare a pieţei şi intermediere financiară din cadrul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi Boboc Ştefan, fost preşedinte al CNVM, au fost condamnaţi la trei ani cu suspendare. Gheoghe Negură şi Mircea Ianculescu, foşti membri ai Consiliului de Încredere FNI, au fost condamnaţi la trei ani de închisoare.

 

Despăgubiri

         Instanţa a constatat încetarea procesului în privinţa lui Camenco Petrovici, fostul preşedinte al CEC, care a decedat. Tribunalul Bucureşti a declarat valabil contractul de fidejusiune/cauţiune încheiat la data de 6 decembrie 1999, încheiat între CEC, SOV Invest şi FNI.

         Totodată, instanţa a obligat persoanele condamnate şi firmele din acest dosar la plata de despăgubiri către 130.798 de investitori FNI, dar nu a acordat şi daunele morale cerute.

         Tribunalul Bucureşti a mai hotărât ca cei 12 condamnaţi şi firmele Gelsor, SOV Invest, CEC Valori Mobiliare, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi AVAS  să plătească un total de 1.450.000 de lei cheltuieli de judecată către stat şi a menţinut sechestrul asigurator instituit de procurori pe bunurile şi conturile acestora.

         Asociaţia Investitorilor Fondului Naţional de Acumulare nu va fi despăgubită în acest dosar.

         Sentinţa poate fi atacată cu apel în 30 de zile.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !