Foncea recunoaşte: PNL joacă politic nevalidarea alesului lipsă

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
7Comentarii
Dacian Foncea si Adrian Szatmari
Dacian Foncea si Adrian Szatmari
Alesul PNL se pronunţă împotriva validării consilierului judeţean PSD nr. 18 pe o perioadă nelimitată.

După ce în lunile septembrie şi octombrie nu au reuşit să-l valideze pe consilierul judeţean nr. 18 al coaliţiei majoritare PSD-UDMR-ALDE, conducerea Consiliului Judeţean supune din nou votului validarea lui Adrian Szatmari, de la Salonta. De astă dată în şedinţă ordinară convocată pentru marți, de la ora 11:00.

Conducerea CJ Bihor are, însă, nevoie şi de votul consilierilor judeţeni PNL, care fac o Opoziţie la sânge. Liberalii profită de prezenţa lor masivă în Consiliul Judeţean, azi având acelaşi număr de voturi în Consiliu ca şi şefii CJ. De aceea, scorul este egal în plen – 17 la 17.

După toate aparenţele, liberalii nu-l vor vota nici acum pe consilierul judeţean PSD, nedorind să-şi piardă poziţia de Putere pe care o exercită, paradoxal, din Opoziţie.

„17=17”

Consilierul judeţean PNL Dacian Foncea se arată inflexibil şi-l vede pe pesedistul Szatmari ca fiind neeligibil, în acest moment. „Sper ca colegii să subscrie categoric la nevalidare. Pentru că nu există acea eligibilitate”, afirmă Foncea, admiţând că problema nevalidării pesedistului se joacă politic. „Se joacă politic, dincolo de aspectul juridic, care se transformă încet, încet într-unul politic”, ne declară, franc, Foncea. „Cei din conducerea actuală a Consiliului Judeţean de un an de zile ne-au spus că 18 este mai mare ca 17. Un an sau doi ani le vom spune şi noi că 17 este egal cu 17. Aceasta până vine o decizie (judecătorească – n.red.) care clarifică aspectul de neeligibilitate al domnului (Szatmari – n.red.)”, afirmă Foncea, care aduce în discuţie acţiunea în instanţă introdusă de Ana Maria Tiron, fostul consilier judeţean PSD, căzută în dizgraţia lui Ioan Mang şi a foştilor săi colegi de partid. Foncea subliniază că Tiron a cerut instanţei să nu fie validat următorul pe lista PSD, şi încă nu există o sentinţă. Chit că, aspect ignorat de Foncea, Tiron a pierdut deja o speţă în instanţa de contencios, atunci când a cerut ca Ordinul Prefectului de constatare a vacantării postului său din Consiliul Judeţean să fie suspendat. Ordinul prefectului Mihaiu nu a fost suspendat, ba dimpotrivă, a fost confirmat de instanţă, însă acum se judecă şi fondul problemei – legalitatea procedurii prin care Ana Maria Tiron şi-a pierdut funcţia, în urma deciziei PSD de a o exclude din partid, la propunerea preşedintelui Mang. Acesta din urmă i-a asigurat pe colegii săi că, din informaţiile sale, venite via UDMR, Tiron ar urma să trădeze partidul, dacă s-ar fi reluat alegerile pentru conducerea Consiliului Judeţean. Nu a mai fost cazul, dar Tiron fusese deja exclusă.

Nu crede că se dizolvă

„Sunt condiţii juridice care se transformă acum în politice. Nu ne este frică de dizolvarea Consiliului Judeţean. Dar nu cred că îşi doresc ceilalţi dizolvarea. PNL nu are o problemă. Noi avem o reprezentare masivă, nu este majoritară, dar 17 este egal 17”, afirmă Foncea, care a ţinut să diferenţieze aspectul eligibilităţii de cel al compatibilităţii consilierului propus fără succes până acum, de PSD. Foncea: „Discutăm de eligibilitate. DEX arată că eligibilitate înseamnă satisfacerea tuturor condiţiilor. Aşadar, nu discutăm la nivel de compatibilitate”.

Judeţul să dea bani Sănătăţii

În altă ordine de idei, liberalului ajuns director financiar-contabil la Spitalul Municipal nu-i place ordinea de zi propusă pentru şedinţa ordinară a CJ. „Aşteptăm proiecte serioase”, afirmă Foncea, nemulţumit că administraţia judeţeană nu pompează bani în sistemul sanitar. „Policlinica mare este a Municipalităţii, nu a Consiliului Judeţean, fiind uitată. Este a Spitalului Judeţean, care a fost temporar în administrarea CJ Bihor, înainte să o dea Primăriei. Au dat totul, mai puţin clădirea.

Sunt 3.000 de paturi de spital şi 2.000 de angajaţi în sistemul sanitar din Oradea şi CJ Bihor vrea să facă cu de la sine putere să facă numai cultură, să facă doar balet. CJ să suporte cheltuiala pacienţilor ce vin în Oradea din judeţ – de exemplu, pentru boli infecţioase şi obstetrică-ginecologie. Sau să fi dat bani pentru spitalele din judeţ”, combate directorul spitalicesc validat de carnetul de partid. Paradoxal, Consiliul Judeţean a propus Primăriei Oradea în mai multe rânduri să preia din instituţiile culturale ce-i sunt în subordine – teatrele, muzeul, filamonica, revistele culturale, centrul pentru cultura tradiţională – însă Primăria a preferat să se concentreze pe administrarea spitalelor din Oradea.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor