Fondul Proprietatea, la Bursa

Fondul Proprietatea, la Bursa
După ani buni de aşteptare, acţiunile Fondului Proprietatea (FP) vor fi tranzacţionate, începând de marţi, 25 ianuarie 2011, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Fondul Proprietatea, cu active de 3,6 miliarde de euro, a fost creat special de statul român pentru a despăgubi victimele naţionalizărilor comuniste.

„După listarea Fondului există premisele ca lichiditatea Bursei de la Bucureşti să se tripleze. În cadrul road show-ului de promovare a listării Fondului, care este în plină desfăşurare în Europa, fondurile de investiţii au manifestat un interes ridicat pentru aceste acţiuni. Listarea FP va majora capitalizarea bursei cu 15%, în timp ce volumul de free-float va creşte cu 80%”, a precizat Alina Anamaria Silaghi, director regional SSIF Carpatica Invest SA.

Carpatica Invest este singurul broker din Bihor care tranzacţionează direct, pe platforma Arena, acţiunile Fondului Proprietatea. „Listarea Fondului Proprietatea este cel mai important eveniment din istoria BVB, de la 1882 încoace”, consideră Alina Anamaria Silaghi.

D.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !