Fondul Proprietatea listat la Bursa

Fondul Proprietatea listat la Bursa
Preţul de pornire al primei acţiuni FP tranzacţionate la BVB a fost de 0,61 de lei.

După o aşteptare de câţiva ani, acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au început, din 25 ianuarie 2011, să fie tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Preţul de pornire al primei acţiuni FP tranzacţionată la Bursă a fost de 0,61 de lei. Preţul nominal al unei acţiuni este de 1 leu.
Orădenii interesaţi au putut urmări evenimentul în direct la Carpatica Invest. Traderii agenţiei au oferit informaţii calificate pentru presă despre ceea ce înseamnă piaţa de capital, cum se realizează tranzacţiile bursiere şi cine poate deveni investitor pe Bursă.

Speranţe

„Este un eveniment aşteptat de doi ani, văzut ca o speranţă pentru cei care au primit dividende la Fondul Proprietatea. Portofoliul Fondului Proprietatea, prin societăţile pe care le are, poate însemna şi o relansare şi a Bursei de Valori Bucureşti”, a declarat Alina Silaghi, director regional Carpatica Invest.

Aceasta speră ca valoarea de piaţă a acţiunilor la FP să depăşească valoarea nominală, spre folosul celor care au primit titluri la FP. „Potenţialul de creştere este foarte mare. Ne aşteptăm ca fondurile de investiţii străine să intre pe Bursa de Valori Bucureşti şi să determine o creştere a preţurilor”, a specificat Alina Silaghi.

„Pentru cei care au acţiuni din despăgurbiri ale statului la Fondul Proprietatea, cel mai bine este să le păstreze pentru a încasa dividende. Înainte de a le vinde este bine să aştepte o evoluţie pozitivă a preţurilor, să ia cel puţin valoarea nominală de 1 leu”, recomandă directorul regional al Carpatica Invest.

Cine poate fi acţionar?

„Oricine poate fi acţionar la Fondul Proprietatea. Pe lângă cei care au primit acţiuni de la stat, drept despăgubiri, oricine poate veni la noi, deschide un cont la BVB, face un contract cu noi şi poate tranzacţiona acţiuni. Comisionul este în funcţie de suma tranzacţionată, între 0,5% şi 1%. Cu cât suma este mai mare, comisionul este mai mic”, ne-a informat Septimiu Oltean, trader la Carpatica Invest.

Ce conţine FP?

Acţionariatul Fondului Proprietatea este format din 41,6% persoane fizice, 38,88% Ministerul Finanţelor Publice şi 19,5% societăţi private. Dintre societăţile listate la BVB amintim: OMV Petrom, Transelectrica, Transgaz, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Alro, Enel, EON Gaz.

DAN BIRTA



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !