Fonduri epuizate pentru tinerii fermieri

Fonduri epuizate pentru tinerii fermieri
Interesul foarte mare pentru finanţarea europeană nerambursabilă pe care l-au arătat tinerii fermieri în cursul anului trecut se menţine şi pentru 2016.

Ca urmare a acestui fapt, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă că valoarea totală nerambursabilă a proiectelor depuse prin submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” a ajuns la nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finanţare în acest an pentru zona non-montană.

Până în acest moment, pentru dezvoltarea fermelor agricole în zonele non-montane, au fost depuse 3.973 de cereri de finanţare, în valoare de 163,24 milioane de euro. Odată atins plafonul stabilit din alocarea disponibilă pentru componenta non-montană din cadrul Submăsurii 6.1 (153,6 milioane de euro) sesiunea de depunere a proiectelor se închide automat.

Pentru zona montană din cadrul submăsurii 6.1 -Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri AFIR primeşte în continuare cereri de finanţare, suma disponibila rămasă este de 33,3 milioane de euro, sesiunea de depunere fiind deschisă până la 31 octombrie 2016, în limita fondurilor disponibile.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase