Fonduri europene pentru ferme mici

De Simona Albinaru
Fonduri europene pentru ferme mici
© Ferma mică
Anul acesta se vor putea depune din nou proiecte pe Submăsura 6.3. O măsură foarte accesată de fermieri a fost anul trecut Submăsura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici. Prin intermediul acesteia, agricultorii pot obţine 15.000 euro/proiect.

Prin această submăsură se doreşte sprijinirea investiţiilor pentru creșterea competitivităţii exploataţiilor agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum și investiţiile pentru modernizarea fermei și îmbunătăţirea calităţii activelor fixe.

Printre condiţiile obligatorii pe care trebuie să le respecte fermierii care vor să acceseze fonduri europene prin Submăsura 6.3 din PNDR se numără: să fie fermieri care au drept de proprietate și/sau drept de folosinţă pentru o exploataţie agricolă care intră în categoria de fermă mică, cu excepţia persoanelor fizice neautorizate, să fie persoane juridice române, să acţioneze în nume propriu, să aibă vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi la data depunerii Cererii de Finanţare, să aibă învăţământul minim de 8 ani (clase).

O altă condiţie este să se încadreze într-una din formele de organizare de mai jos la data depunerii Cererii de Finanţare, indiferent de data înfiinţării formei respective de organizare: persoană fizică înregistrată şi autorizată sau societate cu răspundere limitată cu asociat unic/majoritar (majoritate absolută 50%+1). Să respecte încadrarea în categoria de microîntreprinderi sau întreprinderi mici, indiferent de forma de organizare economică, să nu creeze condiţii pentru a obţine în mod necuvenit un avantaj, în sensul prevederilor art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în orice etapă de derulare a proiectului.

Se vor verifica, începând cu momentul înregistrării solicitantului, istoricul şi continuitatea activităţii microîntreprinderii/întreprinderii mici pentru a se evita fărâmiţarea exploataţiilor, în vederea accesării fondurilor FEADR, prin prezentarea de către acesta a documentelor solicitate de AFIR. Exploataţia agricolă trebuie să aibă o dimensiune economică cuprinsă între 8.000 – 11.999 € S.O, să fie înregistrată ca microîntreprindere/întreprindere mică şi să fie înregistrată de solicitant, în nume propriu sau sub formă de organizare eligibilă pentru accesarea sprijinului cu cel puţin 24 de luni înainte de solicitarea sprijinului prin intermediul Submăsurii 6.3, în Registrul Unic de Identificare – APIA și/sau în Registrul Naţional al Exploataţiilor – ANSVSA, precum şi la Primărie, în Registrul Agricol.

O exploataţie agricolă nu poate primi sprijin decât o singură dată în cadrul Submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, din PNDR 2014-2020, în sensul că exploataţia nu poate fi transferată între doi sau mai mulţi fermieri, beneficiari ai sprijinului prin această submăsură.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !