Fonduri europene pentru investitii mici

Fonduri europene pentru investitii mici
În cadrul acestui apel de proiecte regiunii Nord – Vest i s-a alocat un buget de 120 milioane lei.

Începând cu 6 septembrie IMM-urile care vor fonduri europene pentru investitii mici se pot înscrie on-line pentru a depune proiectele.

„Înscrierea on-line a proiectelor se va putea face începând cu data de 6 septembrie 2010, ora 9:00, în cadrul secţiunii speciale deschisă pe site-ul web al OI IMM – http://oiimm.mimmcma.ro. Pentru proiectele de investiţii din cadrul acestui apel, prin care solicită sprijin financiar nerambursabil de până la 1.075.000 lei, se aplică procedura apelului de proiecte cu depunere continuă”, a precizat Raluca Miclea, consilier în cadrul Centrului de Informare, Asistenţă şi Instruire pentru IMM Bihor.

Depuneri

Aplicaţia de înregistrare on-line va rămâne deschisă şi se vor putea înscrie
proiecte un interval de timp de maxim trei luni de la data începerii înscrierii on-line, sub condiţia nedepăşirii, prin însumarea alocaţiilor nerambursabile aferente bugetelor proiectelor depuse, de două ori a bugetului alocat pentru finanţarea proiectelor.

În cadrul acestui apel de proiecte sunt alocate 301 milioane de lei, defalcate pe trei regiuni geografice, reprezentând întregul buget rămas disponibil pentru această linie de finanţare. Regiunea Nord-Vest, şi implicit judeţul Bihor, a fost repartizat în Regiunea 2, căreia i s-a alocat un buget de 120 milioane lei.

„Firmele ar putea beneficia de noi sume anul viitor, când se va face o realocare a banilor de la UE dinspre axele unde nu au fost utilizaţi către cele unde solicitările sunt ridicate”, a concluzionat Raluca Miclea.

Accesul la formularul de înregistrare on-line pentru a putea înregistra proiecte în cadrul site-ului web, este condiţionat de crearea iniţială a unui cont de utilizator. Crearea acestor conturi de utilizator este posibilă începând cu data de 30 august 2010, dar proiectele se vor putea înscrie doar începând cu ora 9 a zilei de 6 septembrie 2010.

După înregistrarea on-line, solicitantul va primi un număr de ordine unic, corespunzător apelului şi invitaţia de prezentare la sediul Organismului Intermediar sau al OTIMMC pentru a depune proiectul (sau pentru a-l trimite prin curierat rapid), în intervalul specificat în invitaţie.

Perioada maximă de depunere/expediere a proiectului este de 7 zile lucrătoare de la data înscrierii online a proiectului. Proiectele ne depuse în acest interval vor fi considerate respinse.

S.Al.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !