Fonduri mai mari pentru carte

ORADEA – Conducerea Universităţii din Oradea anunţă că fondurile disponibile pentru achiziţia de cărţi şi reviste de specialitate va fi de 3 miliarde lei vechi în anul 2008.

Valoarea totală a fondurilor alocate în acest an depăşeşte cu jumătate de miliard suma alocată în anul precedent, în 2007 fiind alocate şi cheltuite fonduri în valoare de 2,5 miliarde lei vechi.

„Anul acesta sunt alocate 3 miliarde de lei pentru achiziţia de carte şi reviste de specialitate, cât şi pentru abonamente la bibliotecile on-line şi sunt mai consistente decât fondurile de anul trecut”, ne-a declarat Cornel Antal, rectorul universităţii. Acesta ne-a informat că în cazul bibliotecilor on-line la care Universitatea are abonament, bazele de date pot fi accesate doar de la calculatoarele care sunt conectate la server-ul Universităţii şi doar unele pot fi accesate de pe pagina web a Universităţii.

Fondurile disponibile pentru achiziţia de cărţi şi reviste de specialitate vor fi împărţite tuturor celor 18 facultăţi ale Universităţii ţinându-se cont de numărul de cadre didactice şi studenţi. Dacă ţinem cont de aceşti factori fondurile cele mai mari vor fi primite de Facultatea de Medicină şi Farmacie care are un număr considerabil de studenţi, iar numărul de cadre didactice a ajuns la 492.
Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !