Fonduri nerambursabile pentru tineri

1Comentariu
Fonduri nerambursabile pentru tineri

30 iunie este ultima zi în care tinerii bihoreni dornici să se mute la ţară pot să depună proiecte pentru a primi finanţare.
„Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit primeşte în perioada 1- 30 iunie 2010, cereri de finanţare a proiectelor pentru Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri şi pentru Măsura 123 – Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”, ne-a spus Florian Vesa, directorul coordonator adjunct al OJPDRP Bihor.

Până în prezent bihorenii au depus peste 30 de proiecte în cadrul Măsurii 112. „Noi sperăm ca pe ultima sută de metri să se mai depună proiecte având în vedere că la ultima sesiune s-au depus 150”, a spus şeful OJPDRP. 

Suma alocată pentru finanţareaproiectelor care pot fi depuse în această sesiune este de 50 milioane de euro pentru Măsura 112, respectiv 170 milioane de euro pentru Măsura 123. „Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul Măsurii 112 este de maxim 25.000 de euro pentru un tânăr fermier, iar pentru finanţarea unui proiect aferent Măsurii 123 sprijinul maxim nerambursabil este de trei milioane de euro”, a precizat Florian Vesa, directorul coordonator adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Termenul limită pentru depunerea proiectelor în cadrul acestei sesiuni, pentru ambele măsuri de finanţare, este miercuri, 30 iunie 2010, ora 12:00.

Condiţii

Pentru a fi selectat spre finanţare, proiectul pentru care se solicită finanţare trebuie să acumuleze puncte, conform criteriilor de selecţie menţionate în Ghidul Solicitantului aferent fiecărei măsuri de finanţare în parte.

Măsura 112  – Instalarea tinerilor fermieri are ca obiective creşterea numărului de tineri agricultori care încep pentru prima oară o activitate agricolă ca şefi de exploataţii şi încurajarea tinerilor fermieri de a realiza investiţii. Contribuţia publică aferentă Măsurii 112 este formată din 20%, contribuţia Guvernului României şi 80%, contribuţia Uniunii Europene.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 112 sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani, persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă are o anumită dimensiune, este situată pe teritoriul ţării şi este înregistrată în Registrul fermelor şi Registrul agricol.

Măsura 123 se referă la introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee pentru obţinerea de noi produse agricole şi forestiere competitive, adaptarea întreprinderilor la noile standarde comunitare atât în etapa de procesare cât şi în cea de distribuţie a produselor obţinute, îmbunătăţirea veniturilor întreprinderilor sprijinite prin creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi creşterea valorii adăugate a produselor forestiere.

S.Al.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor