Fonduri pentru consultanţa IMM

CLUJ NAPOCA – Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a lansat joi, 12 iulie 2007, la Cluj-Napoca, schema de finanţare „Asistenţă acordată IMM-urilor în scopul achiziţionării de servicii de consultanţă în afaceri”, ce urmează a fi implementată în cadrul Programului Phare 2005 – Coeziune Economică şi Socială.

După lansarea regională, ADR Nord-Vest organizează seminarii de informare în fiecare municipiu reşedinţa de judeţ. Seminarul de informare de la Oradea va avea loc în 23 iulie, la sediul Consiliului Judeţean Bihor, începând cu ora 11:00.

 „Această schemă va oferi sprijin financiar nerambursabil solicitanţilor IMM care acţionează individual sau ONG-urilor care au membri IMM-uri”, a declarat Andrea Atanasiu, expert promovare din cadrul Biroului de Informare şi Comunicare Publică ADR Nord-Vest.

Obiectivul principal al schemei de finanţare este îmbunătăţirea accesului IMM la servicii de dezvoltare a afacerilor, oferite de către prestatorii de servicii de consultanţă.

 

Buget şi solicitanţi

 

Bugetul disponibil pentru prezenta licitaţie deschisă este de 7,2 milioane Euro, din care 5,4 milioane Euro din fonduri Phare şi 1,8 milioane Euro co-finanţare naţională de la Bugetul de Stat.

În cadrul acestei scheme pot exista două tipuri de solicitanţi. Daca solicitantul este un IMM, suma minimă este 8.000 Euro, iar cea maximă – 20.000 Euro. În cazul în care solicitantul este un ONG cu membri IMM-uri: suma minimă este 20.000 Euro, suma maximă este 160.000 Euro.

Fiecare beneficiar al finanţării nerambursabile trebuie să contribuie cu un aport propriu de cel puţin 50%, în numerar, din bugetul proiectului.

Termenul limită de depunere a cererilor de finanţare este 30 August 2007 ora locală 16:00. Cererile se vor depune la sediul ADR Nord-Vest, strada Sextil Puşcariu nr. 2.

Ghidul Solicitantului este disponibil pentru descărcare pe www.nord-vest.ro.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase