Fonduri pentru mediul rural

Prin Direcţia Agricolă se pot accesa fonduri pentru frizerii, croitorii şi ateliere de reparaţii din mediul rural.

Bihorenii pot solicita fonduri nerambursabile şi pentru dezvoltarea micilor afaceri. Astfel de fonduri se pot obţine prin Măsura 312 – îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale care are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor din aceste activităţi. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin această măsură sunt micro-intreprinderile având mai puţin de zece angajaţi care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale în valoare de până la două milioane euro şi persoanele fizice neînregistrate ca agenţi economici care se vor angaja ca pâna la data semnării contractului de finanţare să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată.

Condiţii

„Micro-întreprinderile, atât cele existente cât şi cele nou înfiinţate trebuie să fie înregistrate şi să-şi desfăşoare activitatea propusă prin proiect în spaţiul rural şi să demonstreze viabilitatea investiţiei”, a precizat Nicolae Hodişan, directorul coordonator al Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor.

În cadrul Măsurii 312 se pot realiza servicii de croitorie, frizerie, cizmărie, servicii de mecanizare, transport, protecţie fitosanitară, însămânţare artificială a animalelor, dar şi servicii reparaţii maşini, unelte şi obiecte casnice.

Se pot finanţa şi investiţii în activităţi non-agricole cum ar fi: industria uşoară -articole de pielărie, încălţăminte, lână, blană, tricotaje, produse de uz gospodăresc, produse odorizante, industria produselor lemnoase, mecanică fină, asamblare maşini, unelte şi obiecte casnice, producerea de ambalaje dar şi investiţii pentru dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti.
„Prin Măsura 312, ajutorul public nerambursabil va fi de până la 70% din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va depăşi 50.000 euro pe proiect dacă beneficiarii sunt persoane fizice autorizate, 100.000 euro pe proiect pentru micro-întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în sectorul transportului rutier şi 200.000 euro pe proiect pentru alte micro-întreprinderi”, a concluzionat Nicolae Hodişan.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 5.000 euro. Cei interesaţi sunt aşteptaţi la DADR la Biroul Fermierului unde zilnic pot obţine informaţii şi îndrumare în vederea accesării acestor fonduri.

S.Al.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase